marți, 30 decembrie 2008

Renuntarea la traditii

Cat de evident este faptul ca traditiile vin si pleaca? E normal sa ne tinem cu dintii de ele, de care anume, pentru cat timp si cu ce pret?

Acum vreo 2000 de ani era traditie in lumea romana, zic de stramosii aia ai nostri cu care ne mandrim intr-atat, sa se dea cu crestinii-n lei. E bine oare ca s-a renuntat cu timpul la traditia asta? In momentul in care suficient de multi cetateni au considerat-o desueta, s-a dus. Tot acum vreo 2000 de ani, de data asta in lumea iudee de unde ne mandrim ca ne tragem spiritual, se obisnuia sa se dea femeii infidele cu pietre-n cap pana cand... Si traditia asta s-a stins cu timpul - in lumea iudee cel putin - fiindca a zis asa un tip cu prestanta. Se poate si asa la comanda, se pare. Bineinteles ca batranii au protestat, cum sunt sigur ca au protestat si mosii nostri daci cand fiicele lor s-au maritat cu unii tunsi scurt, vorbind o limba pocita si care nu le trageau la vinuri traditionale ca si socrii.

Ah, dar exemplele astea sunt de acum 2000 de ani. Adica, acum 2000 de ani era ok sa schimbi traditiile dar acum nu mai e? Poate ca nu ne gandim la acelasi fel de traditii, hm. De fapt, de fapt si iar de fapt in ziua de azi spunand traditii obisnuim sa ne gandim la obiceiurile populare, ultimul loc de refugiu al traditiilor stramosesti. Obiceiurile astea se cam rezuma la cateva domenii. In primul rand ar fi dansurile/cantecele/basmele - chestii artistice si nevinovate la urma urmei (nimic despre lapidare, observati) carora li s-a "permis" sa supravietuiasca fiindca n-au deranjat prea tare si fiindca au putut fi descarcate de eventualul lor inteles religios - stim noi foarte bine ca nici o religie n-o suporta pe cealalta. La fel s-a intamplat si cu Mos Gerila, mai tineti minte?

Al doilea grup ar fi chestiile neclare pe care le facem o data pe an la niste date aparent aleatorii. Ok, de ce vorbesc asa urat despre ele... pai sa vedem: traditional era sa sarim peste foc. Mai sarim si acum, dupa o betie, dar de ce saream peste foc de fapt? Traditia spune ca asa ni se implinesc dorintele - o pastram ca atare sau o arhivam la rubrica "curiozitati"? Cand spun sa o pastram, chiar asta vreau sa zic: sa sarim peste foc si sa credem cu adevarat ca ni se implineste dorinta aia - oricat de aiurea ni s-ar parea daca am sta o secunda sa ne gandim la ridicolul situatiei. Daca intr-adevar credem inseamna ca suntem traditionali (bravo!), daca insa nu credem si totusi sarim peste foc, inseamna ca o facem numai asa de fatada, cica pastram traditia fara a avea habar de ce inseamna ea de fapt. O pastram sub forma unei traditii de mucava, un arhaism de fatada.

Qui prodest este simplu si clar: avem nevoie de apartenenta istorica si prin trambitarea acestei traditii gaunoase ne fluturam legatura cu stramosii X si Y. Asta insa este un alt subiect, eu am vrut sa ma rezum la
traditia
fara
continut.

PS: la fel si cu colindele. Na.