Ce am mai invatat eu despre parinti? Ca pe parinti de fapt nu ii scoleaza nimeni ca sa fie parinti. Pot citi ei niste carti dar de fapt tot la plesneala iau decizii, dupa cum ii taie capul ca ar fi mai bine. Trebuie sa le ia, deci le iau. Bineinteles, se gandesc si la binele copiilor, al familiei, al lor si probabil si al vecinilor, dar pana la urma totul poate iesi si pe dos (si si iese) fiindca na, nu devii supraom daca ajungi parinte.
Cum au fost parintii tai? Cand ai fost copil ai crezut ce ti-au spus - normal, nu stiai altceva. Cand ai mai crescut i-ai considerat niste inapoiati pentru ca trebuia sa te desprinzi, sa-ti gasesti felul tau. Mai apoi ai inceput sa le vezi greselile si sa ii condamni ca nu-s perfecti. Apoi ai devenit parinte si surpriza: nu esti perfect. Ei insa de ce-ar fi fost?
Asta ti-e soarta, draga parinte. Sa dai cu stangu-n dreptul uneori, sa ti se scoata ochii chiar si atunci cand n-o faci, sa ti se urmeze sfaturile taman pe dos, si poate, daca vei avea noroc, cand vei deveni bunic sa fii mangaiat pe crestet cu intelegere si sa ti se spuna "lasa, a trecut".
Sa nu spui ca n-ai stiut.
joi, 7 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
nu vorbesc in calitate de parinte dar, in calitate de copil care a trecut prin toate etapele vis a vis de parintii lui, mi-am dat seama ca un parinte nu poate da mai mult decat are, oricat ar incerca el. actioneza in conformitate cu ceea ce stie. asa ca, ai dreptate, parintii nu sunt infailibili oricat ar incerca sa fie.
...sau oricat s-ar crede...
Ar trebui neapărat să se considere infailibili? (cred că discuţia este despre oameni la modul general, nu despre părinţi, ca "subspecie")
N-ar trebui, dar se - mai mult decat e cazul, si mai mult timp decat e cazul.
eu cred ca problema nu e rau pusa facand referire la parinti.
dupa ani de zile, mama mi-a marturisit odata ca daca ar fi sa revina la copilaria mea, ar fi schimbat unele lucruri. de ce? pentru ca ea acumulase deja un alt bagaj de cunostinte, se maturizase, nu mai avea 21 de ani -varsta la care crezi ca stii tot, ca esti matur si infailibil ca parinte.
sigur, parintii gresesc si ei ca orice om, cum zice Bogdan. dar nu orice om are in spate responsabilitatea vietii altui om.
Extinzand asta la oameni in mod general, sunt sigur ca dupa un anumit timp, ne dam seama ca multe decizii pe care le-am luat au fost proaste. Totusi regretele ar trebui sa le mentinem intre anumite limite, caci nici acum (dupa acel timp) nu am ajuns perfecti :) si deci in continuare n-avem vreo garantie ca ce alegem este si corect.
hm!
eu acum am inceput sa-i pricep pe ai mei.
am luat-o cu sarg pe urmele lor, chit ca ma consideram de o mie de ori mai liberal decat ei....
poftim!
Poate fiindca ti-ai dat seama intre timp ca nu-i totul sa fii de o mie de ori mai liberal?
Trimiteți un comentariu