Distractii scolare, 2

Si a venit si momentul intrarii inauntru unde spectacolul a continuat cu body drumming. Dupa ce am vazut pana acum am presupus ca niste copii o sa-si dea unul altuia in cap cu niste betze sau tot felul de astfel de scenarii fataliste. Nu, a aparut un coleg de-al fiica-mi cu o mutra super serioasa (sau cum s-a comentat mai tarziu, mutra de cioclu), cu un djembe si o partitura. Ati stiut ca si la toba exista partituri? Ha? Bravo, eu nu. Omul si le-a aruncat in fata scarbit, apoi le-a cules de jos ca nu le aruncase cu partea corecta in sus si le-a aruncat din nou. Tot scarbit. O pedagoaga a intervenit cu un scaun pe care sa-si puna partitura dar tot ce a primit a fost o privire de gheata asa ca s-a retras rusinata cu scaun cu tot. No, si a batut omul ce a batut in toba, dupa care si-a tras niste palme singur (asta era partea de body drumming), si-a frecat palmele si s-a retras in ovatiile publicului minor si aplauzele respectuoase ale majorilor (in usoara majoritate).

Apoi au urmat despartirile, sfarsitul anului fiind. Cea mai veche pedagoaga a tinut un discurs, adica abia a inceput discursul ca un fratior mai mic a descoperit sub o masa un trenulet si a inceput sa-l frece pe acolo. Dupa cateva dresuri de voci si o atentionare nu foarte subtila din partea oratoarei, mama responsabila si-a inhatat plodul si a iesit cu el pe hol. Chestia asta n-a adus tocmai efectul scontat, fiindca afara copilul a descoperit ca trenul are si sirena. Cred ca era una adevarata ca pedagoaga a trebuit sa isi urle discursul, e drept ca si noi ne cam hlizeam. Despartirile au constat in trei fete ce au schimbat scoala sau au promovat in ciclul urmator (a 7a) care au venit pe rand sa primeasca un cadou specific tarii lor de origine (Australia, Maroc si nu mai stiu) si sa tina un mic discurs care mai incalcit, care mai timid si, la urma intre lacrimi. Asta a fost inceputul sfarsitului. Toata suflarea feminina sub 12 ani a inceput sa verse lacrimi de despartire, in frunte cu sora mica a uneia dintre vizate care nu reusea nicicum sa inteleaga ca sora-sa nu se desparte SI de ea. S-au udat tricourile, s-au jurat intalniri si asa pana cand s-a stins lumina si intre suspine a inceput muzica prezentarii de filme si diapozitive. Dupa ce a fost alungat ochelaristul din fata obiectivului proiectorului (cred ca se intreba baiatul de ce se vede asa de rau cand sta el in locul ala bun) am vazut poze si filme cu copii ce faceau body drumming in cel mai variate moduri (coate de masa, pumni in falca, imaginatia nu are limite), isi uscau ciorapii pe batz la foc, se scobeau in nas, pocneau baloane, ce mai tura vura, cred ca e o sarbatoare continua in hortul asta.

Dupa care a venit vremea desertului! Si bineinteles, a urmatoarelor confuzii. Tiramisu? Nuuu, ananas in spuma de ou. Muffins? Nuuu, biscuiti in cupe de hartie (sau muffins de anul trecut). Plus sucuri in sandale, stim noi deja cum. Masina de cafea a dat ortul popii, a trebuit scoasa din priza ca nu se mai oprea din rasnit... cafeaua pudra nu pare sa fie prea apreciata. Fetele au mai plans o tura, sau au continuat in grupulete pe dupa casa, dupa care s-au hotarat sa mai prezinte o ultima data numarul lor de dans in grup pe Shakira. Date fiind fetzele rosii si ochii umflati a fost un moment cu adevarat special. Nici nu puteau saracele sa se opreasca sa-si sufle nasul linistite in toiul melodiei ca si se ciocneau celelalte dansatoare de ele. Singura victima a fost din fericire arta, nu ca anul trecut cand dupa jocurile cu frisbee trei copii si-au spart buza (ghici ce se intampla cand iei doi copii, unul care arunca foarte precis si celalalt care nu poate prinde bine) si unuia i-a picat un dinte care trebuia oricum sa-i pice, ca norocul.

Lumea se cam pregatea de plecare asa ca a fost scoasa repede la bataie noua catapulta de Mohrenkopf. Nu stiu ce s-a intamplat cu catapulta veche, cred ca a bagat destui copii in spital si a putut fi retrasa. Asta nu mai arunca prajitura direct in fata copiilor ca si cealalta, ci in sus.

Cum era noapte deja nu era deloc o chestie usoara sa vezi cand coboara aia catre tine si sa apreciezi unde te pocneste, dar oricum era doar spuma de vanilie impachetata bine, si si mult mai mica decat anul trecut. Copiii mai mari oricum le prindeau din zbor, cei mai mici care cum avea norocul (ii mai aparau si ochelarii pe cei care aveau asa ceva). Apreciez ca s-a renuntat la aruncatul la tinta cu mingi de tenis, cred ca s-au plans parintii de numarul de gauri in genunchii cautatorilor de mingi pe sub casa. Acum s-a aruncat cu saculeti cu nisip, care nu s-au spart chiar toti si n-au suparat pe nimeni cand mai aterizau pe cineva dupa o aruncare mai nefericita. Cei mai mici au fost foarte ex-ta-zi-ati de catapulta. S-au batut si tras de par ca sa-si stabileasca ordinea aruncarilor, dupa care s-au pus pe treaba. Ceilalti s-au luat cu dansul mancatul respectiv plansul asa ca au uitat de cei mici care au continuat sa arunce pana cand s-au terminat Mohrenköpfe. Pana cand nu i s-a facut unuia rau de la ele (bineinteles ca le-au mancat imediat) nu s-a sesizat nimeni ce frumos stau ei la rand dragii de ei si tot artunca mereu si mereu - era pur si simplu prea mare liniste si ordine.

Asa ca am inceput sa impachetam. Dupa ce le-am strans pe toate am constatat ca mesele si bancile odata impachetate au niste numere pe spate si tot felul de lemnisoare diferite, dar n-a mai stat nimeni sa dezlege acest puzzle. Am zis ca nu le mai miscam de acolo "nici sa ploua cu carnati" si am pornit catre case carandu-ne in brate copiii epuizati, in sunetul clopotelor de miezul noptii. La anul venim din nou, mi-am scris in calendar deja.

PS: Colegii de servici au intrebat daca chestiile astea chiar s-au intamplat si nu e cumva vreun film, dupa care au sugerat sa vindem bilete ca sigur ar veni si altii sa vada asa sarbatoare. O sa transmit ideea persoanelor cu putere de decizie.

Distractii scolare, 1

Ah, si a mai trecut un an si am supravietuit unei alte sarbatori a verii la after-scool. Sarbatoarea cu aceasta ocazie a sfarsitului de an si inceputului verii e scrisa cu rosu in calendarul meu, e ceva ce odata vazut nu mai vrei sa ratezi. Sau te feresti ca dracu' de tamaie, depinde de personalitatea fiecaruia (eu apartin primei categorii) Am ratat inceputul de data asta fiindca am vrut sa termin ceva la lucru. Nu am ratat atat de mult pe cat credeam caci desi pe invitatie scria 5 jumate, a inceput la 6 jumatate, de vina fiind o regretabila greseala de tipar. Nu stiu ce-au zis cei care au fost la ora de pe invitatie, nu i-am intrebat din motive de siguranta personala. Oricum la 7 si jumatate cand am ajuns eu deja se terminasera gustaricile si mai primeai numai bauturi racoritoare. La standul de bauturi servea fiica-mea, o persoana foarte generoasa din fire. Copiii au apreciat-o vizibil, parintii cred ca mai putin - cum generozitatea ei intrecea un pic marimea paharelor, daca veneai din greseala prea aproape de masa primeai picaturi racoritoare direct in sandale. Cum ziceam, nu oricine se poate bucura de chestia asta, as zice ca bucuria scade odata cu varsta. Pana la urma s-a trecut totusi la autoservire caci copiii si-au reluat spectacolul.

Prima parte de spectacol am ratat-o la servici fiind, asa ca m-am apropiat plin de sperante. Spectacolul de obicei e o scena unde vin pe rand toti copiii care au chef sa arate ceva, si chiar arata de vrei sau nu vrei. Scartaie copilul tau ingrozitor la vioara? Pai sa vina la noi, avem loc si pentru el. Acum insa se spuneau poezii si se hlizea. N-am prea inteles ce poezii au fost, lumea s-a distrat insa foarte bine. Fiica-mea a fost distrusa de vestea ca trebuie sa renunte la rolul de politist din sceneta urmatoare (poate si din cauza ca nu a fost la nici o repetitie) dar cand s-a inrosit toata a fost consolata imediat cu un rol de scolarita care citeste dintr-o carte (nu garantez ca nu l-au inventat pe loc pentru ea). O carte a uitat insa sa-si ia pe "scena" asa ca a trebuit sa isi citeasca din palme, experienta cu siguranta utila pentru cand va trece la cititul in palma altora ca si ilustrii nostri concetateni cu salba de galbeni.

Hopa, de la un etaj de deasupra au inceput sa cada parasute facute din servetele cu bomboane. Spectacolul a trebuit bineinteles intrerupt din cauza chiotelor, debandadei si inghesuielii create. Nu se stie cine a dat startul la parasute dar a fost clar ca n-au gasit timpul sau resursele necesare sa se construiasca toate parasutele planuite. Dupa primul si singurul desant, copiii de sus au inceput sa arunce cu bomboanele asa, fara parasute. Bomboane din alea tari, zic. Dupa cateva rafale lumea de jos a realizat ca nu-i de gluma si in aceleasi tipete au fugit sa se adaposteasca, respectiv cine avea capul mai tare a zis partz si a cules nestingherit mai departe.

Apoi s-a anuntat masa principala... Mesele astea sunt organizate asa ca fiecare parinte aduce ceva, conform traditiei sale de la mama ei/lui. Si atatea traditii sunt reprezentate aici... e o aventura dupa ce iti umpli farfuria, nu stii niciodata ce o sa-ti aduca imbucatura urmatoare. Confuziile de astazi au fost, in ordine: in loc de salata de boeuf era piure de cartofi cu fasole si ou fiert, ce parea snitzel era omleta cu chorizo, couscous cu menta era bulgur cu peste (si menta, na) iar ce arata ca un tort de castraveti era de fapt un munte de sandviciuri cu ton pe care le taiai cu cutitul (daca aveai peste 18 ani, daca nu iti infigeai degetele). La grillul unde se lupta un tatic sa salveze carbunii dintre carnatzi (sau invers) nu m-am mai dus, i-am lasat pe altii sa-si trateze aciditatea linistiti. M-am conversat insa cu noua sefa pedagoga care mi-a relatat despre fostele ei slujbe la copiii hiperactivi din scoala speciala sau cu delicventii minori. Ce sa zic, respekt total. Cred ca aici printre noi i se pare pepsi, a venit sa-si pregateasca pensia sau asa ceva (nu ca ar avea mai mult de 40).