Arta pentru arta

Ne referim mereu la arta omului primitiv, dar vorba e: avem vreun habar ce insemnau pentru Ugh figurile de pe peretele din Lascaux? Pai n-avem dom'le nici un habar, asa ca orice comentarii despre arta comunei primitive sunt total aiurea. Dar revenind la extrema numita comuna primitiva despre care ne dam cu parerea fara sa avem habar, si tragand o linie pana la arta contemporana despre care avem foarte habar (cica) rezulta o serie de epoci despre care avem foarte putin habar, si apoi tot mai mult pe cat ne apropiem de ziua de azi.

Bineinteles dupa asa o interpolare putem si extrapola, anume la picturile maimutelor desi pe astea nu le ia multa lume in serios. De ce, nu stiu, probabil fiindca animal=prost pentru multi. Dar, ce inseamna culorile pentru cimpanzeii aia din zoo? Ca sa le picteze le face vizibil placere...

Dar ce e aia ARTA? Cand comparam arta de astazi cu cea de acum 1000 de ani, comparam in acelasi timp si NOTIUNILE de arta de acum cu cele de acum 1000 de ani? Comparam si consumatorii, si criteriile lor? Nu prea, hm? Doar, de cand se reduce arta la simplul obiect de arta? Se scriu volume peste tomuri de filosofii de circuit inchis, dar ce-i pasa consumatorului despre aceste filosofii? Si de fapt, cine este consumatorul? Ii pasa de fapt artistului de consumator? ASTA este o deosebire majora fata de, sa zicem evul mediu, sau renastere cand se picta pentru cineva anume, sau pentru o ocazie anume. Astazi artistul creeaza ce are chef, iar cel ce se intampla sa aiba succes este acuzat de preacurvie. Na, dupa normele de astazi da Vinci si Boticelli au fost niste curve artistice.

Cati dintre cei vechi si-au folosit arta pentru a explica ceva filosofic? Ca na, astazi daca opera ta n-are si semnificatie esoterica esti de kko. Cati dintre cei vechi s-au autodenumit rebeli? Hm, nu cred ca au indraznit prea multi. Zau, a vorbi despre istoria artei nu ajuta cu absolut nimic intelegerii artei de astazi.

Surpriza de sub nas

Hai ca nu-mi vine sa cred.

Domnii oameni de stiinta tocmai au facut ditamai descoperirea epocala cum ca intr-adevar ADN-ul asa cum il stim noi nu este singura posibilitate de ADN:

NASA finds new life form

Acuma nu vreau sa zic ca nu este o chestie super cool si noua, dar surpriza cu care a fost anuntata si primita ma nelinisteste existential. Conform Wikipedia, de mult se gandeau unii ca ar fi posibil asa ceva:

Arsenic as alternative to phosporous

insa pe vremea editarii articolului stadiul era inca de "This section's factual accuracy is disputed". Notand in treacat si faptul extraordinar ca draga de NASA a reusit astfel sa decida o disputa de pe Wikipedia (una din cele 3287623589761234), ceea ce ma lasa pe mine cu gura cascata este surpriza cu care au anuntat descoperirea, si cum se gandesc cu excitare ca de acum o sa poata cauta si ALTE tipuri de forme de viata in univers.

Exact, comunitatea pare sa recunoasca cu dezinvoltura ca nu ar fi luat deloc in considerare ipoteza cum ca o forma de viata diferita de cea de pe meleagurile noastre ar putea exista cu adevarat. Adica cum ar spune intelepciunea populara: ori la bal ori la spital, Banatu'i fruncea... da-le naibii de citate: cum naiba, astia chiar erau convinsi ca daca aici e asa, TREBUIE sa fie peste tot asa? Unde-i atitudinea stiintifica aici? Ipoteze si de-astea??? Sunt de-a dreptul ingretosat siderat de atata ingustime in practica.

Si eu care credeam ca imaginea de mai jos este o gluma... pai nu-i gluma deloc fratilor, este o realitate zilnica.

O zic fiindca sunt convins ca de acum exobiologii vor cauta ADN normal PLUS din ala cu arsenic. Si atat. Fiindca na, asta avem cu asta defilam.

Nu gandesc si totusi exist

(vezi si prima parte)

Bineinteles aceasta are si o interesanta concluzie negativa, cum ca omul nu ar fi cu adevarat "inteligent" si nu ar avea cu adevarat "liber arbitru". Asa-i oare? Cata vreme reactioneaza pe baza unor reguli impuse (de experienta, de gene, de context) nu prea putem spune ca ia decizii libere si "la intamplare", si nici ca este cu adevarat "creativ". Pe mine insa nu ma deranjeaza deloc aceasta concluzie. Asta sunt, cu asta defilez, si sunt mandru de ce a realizat omul pana acum cu aparatul lui simplist.

Nu in ultimul rand, un fel de intelegere dobandeste englezul chiar in momentul in care memorizeaza aceste reguli. El va intelege cum un semn va curge dintr-altul, poate va dezvolta propria sa "Logica" din aceasta si va produce ceva ce nu este un simplu raspuns ci ceva original. Situatia ca ACEST produs original sa fie inteles de adevaratii vorbitori de chineza nu este deloc garantata! Acesti vorbitori de chineza nu sunt si cunoscatori de "Logica", pentru ca semnelor li s-a atribuit un alt inteles pentru care ei, chiar vorbitori nativi de chineza fiind, nu au nici un acces la semantica. Asta nu ii face insa mai putin inteligenti ca inainte. Prin aceasta inversiune se poate sustine la fel si ca englezul gandeste chinezeste - la un anumit nivel, intr-o anumita masura, deci in cantitati dificil de definit (daca chiar se pot defini din afara camerei), in functie de cantitatea de intelesuri proprii atribuite suitei de simboluri. Pastrand mecanismul de functionare presupus in camera chinezeasca (si nu numai), inteligenta se transforma dintr-o stare binara intr-un spatiu continuu, sustinut de o masa critica de reguli si un mecanism sa le pastreze si sa le prelucreze in timp util.

Concluzia negativa a acestei a doua parti? Caci si aici exista una negativa: comunicarea intre doua inteligente este foarte dificila. E esential ca cele doua inteligente sa aiba un bagaj comun de cunostinte (deci simboluri, intelesuri) si o limba comuna (sau alta metoda) pentru a si le transmite. Cum e cand se intalnesc oameni din culturi diferite? Deja e problematic, ce sa mai vorbim de comunicarea cu furnicile sau extraterestrii.

Ca sa ma si repet (cred ca am mai spus asta pe undeva, eu si castravetii mei): noi programam in calculatoare numai reguli. Daca insa inauntru au loc procese emergente sansele de a le detecta sunt minore, si oricum odata detectate prima intentie ne-ar fi de a le "corecta" printr-un nou set de reguli. Ironic, nu?

Gandesc deci cica exist

Camera chinezeasca porneste de la exemplul unui englez fara habar de limba chineza, care cu un set de reguli in fata poate produce raspunsuri corecte la intrebari in aceasta limba. Dar el totusi nu are habar de limba chineza deci nu are habar de ce produce acolo! La fel si un program cu un set de instructiuni poate da raspunsuri super corecte la intrebari super complicate fara insa a intelege despre ce este vorba, deci fara a fi de fapt inteligent. Se demonstreaza astfel ca inteligenta artificiala oricat ar fi de incarcata de reguli (sintaxa) nu este de fapt inteligenta cata vreme este lipsita de inteles (semantica).

Eu insa cred ca aceasta este o falsa dihotomie. Caci ce este semantica de fapt? Ce este intelesul? Este o suma de corelatii intre informatii. La urma urmei nici creierul sau mintea unui om nu este altceva decat o suma de experiente si de reactii la ele, ponderate de anumite inclinari ale personalitatii fiecaruia, totul facilitat de mecanismele de comunicare si stocare neuronale. Deci faptul ca "intelegem" ceva este practic maparea rapida a acelui concept peste suma cunostintelor noastre si nimic altceva. Englezul din camera pur si simplu nu are acele cunostinte pentru a intelege ce semn chinezesc se mapeaza pe ce concept - pentru ca nu i s-a furnizat in prealabil nici o cunostinta despre conceptele respective. Astfel in aceasta camera nu este vorba de o lipsa a lui de inteligenta ci de o lipsa de informare. Omul a primit prea putine reguli si i s-a refuzat tocmai setul de reguli care spun "semnul asta este o casa" - casa avand-o deja definita printr-un set mai vechi de reguli. Sustin astfel ca "inteligenta" nu este altceva decat un set extins de reguli, iar diferenta dintre camera chinezeasca si adevarata inteligenta artificiala (sau naturala) este numai una cantitativa.

Despre plictiseala

Ce e aia plictiseala totusi? Din cate aud, e ceva cand stai cu ochii-n soare si nu faci nimic fiindca nimic nu ti se (mai) pare interesant. Se spune ca odata cu varsta ai vazut si ai trait toate, si lipsit de exaltarea copilariei fata de lucrurile constant noi incepi sa te plictisesti.

Asta e probabil inceputul sfarsitului, si nu ma refer la sfarsitul biologic. Din acel moment esti demn de numele "batut in cap". Adica cum dom'le nu ti se intampla nimic? Alo, centrala, cum sa ti se intample ceva daca te-ai plafonat in insasi ideea ta limitata de "eu-sunt-adult-si-deci-stiu-totul"? Chiar iti inchipui ca stii totul si ca nimic nou si surprinzator nu mai exista pe lume? Poate nu esti constient de asta, de aceea incearca sa-ti aduci aminte de cate ori ti s-a spus in ultima vreme ca esti plafonat, retrograd, de moda veche, inchistat, rezistent la nou, inflexibil? Poate ca suntem obisnuiti sa atribuim toate aceste "calitati" adultilor si se turnam singur in acest mulaj de lut. Poate ca suntem obisnuiti sa atribuim exact contrarul acestor "calitati" copiilor si vrem sa ne dezicem de ei. Noi nu suntem copii, nuuu, noi avem experienta dom'le si cand deschidem orificul de mancat ne ies din el numai siraguri de margaritare.

Margaritare pe naiba. Asta se cheama plafonare si in momentul in care te simti prima data plictisit te rog sa te dai cu capul de primul perete, sa dai in panica (exact, panica) si sa faci ceva, ORICE. Deschide ochii, in jur o sa vezi o caraghioasa de musca pe perete cum se spala pe ochi. Sau pe geam o motocicleta murdara ingrozitor, oare pe ce dirt-track a fost? Sau la televizor zice de cercetari in genetica de care habar n-ai si probabil nu esti de acord oricum fiindca sunt ceva nou (dar totusi habar n-ai). Sau pe net sa afli ce-i aia genetica aia blastamata. Si daca tot esti acolo sa citesti un blog. Sau sa scrii tu unul, cu care sa-ti enervezi prietenii si sa-ti plictisesti dusmanii.

Asa e, mi s-a intamplat nu o data sa fiu intrebat ce mai fac si sa constat ca scot numai platitudini pe gura - sau cel putin sa fie receptate astfel. Dar ce conteaza? Poate ca sunt un povestitor prost, poate ca milioanele de nuante de alb sau cresterea copacilor nu impresioneaza pe nimeni altcineva. Conteaza insa numai ca nu am simtit niciodata ca ma plictisesc, din contra, am un stres continuu ca nu apuc sa fac tot ceea ce am in cap. Insa unele le termin totusi, ceea ce e superb. Incearca si tu.

Cum vei vrea sa fii maine?

Anticorpi din plastic?
Vaccin anti cancer sau SIDA?
Nanoparticule ce impiedica infectiile?
Readucerea creierului la invatarea din copilarie?
Spray pentru memorie?
Ochi ajustati dupa profesie?
Magnet anti-remuscari?
Picioare sau degete artificiale?
Ba chiar autoregenerarea tesuturilor pierdute?
Virusi artificiali care produc combustibili?
Alge producatoare de curent?

REPLICANTI? (vezi Blade Runner)

La toate astea se lucreaza ACUM.
Pe langa iPad si alte prostii, oamenii lucreaza la chestii care ne vor schimba cu adevarat - atat viitorul nostru cat si pe noi INSINE.

Gandeste-te la asta.
Cum vei vrea sa fii maine?

Viziuni in delir

Tot ceea ce vedem in jurul nostru sunt de fapt "viziuni". Universul nu "arata" asa sau altfel, ci il "percepem" asa sau altfel. Beauty (si tot restul) is in the eye of the beholder.

Experienta dobandita de la nastere incoace ne face sa-l "vedem" intr-un anumit fel, si prin interactiunea cu cei din jurul nostru felul asta ajunge standard. Prin aceasta vedere inteleg perceptia senzoriala (cu ajutorul senzorilor nostri, deci cateva seturi de lungimi de unda acolo) plus maparea acestor senzatii pe niste concepte stabilite de comun acord de catre societate si poate alterate pe ici pe colo dupa cheful propriu. Pentru ca exista deja un "standard", tot ceea ce nu se invarteste in jurul acestui standard este numit "delir". Acuma se pune intrebarea: este acest delir mai bun? Mai rau? Superior deci? Experienta colectiva il trateaza ca pe ceva rau - de aici si conotatia negativa a termenului "delir". E rau asa cum si saritul fara parasuta este rau - poate scapi, daca da castigi o experienta foarte interesanta, insa tragand linia este o chestie proasta pentru om. Totusi asta nu inseamna neaparat ca este rau, ne lipsesc insa niste criterii plauzibile pentru a-i aprecia utilitatea.

Faptul ca delirul este uneori frumos (uuuuhhh culoorrriiii, mi-am facut praf senzorii) nu-l face mai bun, vedem chestii frumoase la tot pasul ca sa zic asa. Senzatia ca delirul te face sa intelegi universul (in delir poate mi-am alterat logica) nu dureaza nici ea mai mult decat delirul insusi deci cat dureaza si alterarea gandirii logice de zi cu zi, deci imi pare foarte indoielnic sa fie ceva mai mult decat o alta gadilatura placuta. Fascinatia haului, pericolului si necunoscutului? O, dar asta ne este atat de specifica: cadem pe spate la fel si in fata piramidelor mayasilor, prapastiilor din Alpi, masinilor Ferrari... dar atunci ce ramane ca sa faca delirul mai SPECIAL? Cu ce e mai special decat masturbarea, de exemplu?

Falsa alternativa

Mai, ce-au astia de la medicina alternativa impotriva statisticii?

Bun, cand intrebi pe nea Vasile-mare-fan-homeopatie imediat iti sare cu un caz din familie in care Lilica s-a vindecat de tuse magareasca luand timp de 3 ani nasturei homeopati de 5 ori pe zi. In exemple izolate sa ne batem? Si eu am in familie cineva care a luat picaturici de levantica 2 ani dupa care mergand la un doctor "clasic" a aflat ca are astm si dupa 3 saptamani de nusce spray n-a mai tusit deloc, si nici de-atunci incolo. Ha, 1:1 carivraszica. Dar ce relevanta are duelul nostru in fata statisticii? Nici una, deci argumentatie fassss.

Dar cum sa faci statistica, zice iar fanul-homeopat, cand un tratament din asta nu trateaza o boala anume ci cateva sau intreg individul? Alo domnilor, cred ca a trecut ceva vreme deja de cand s-au inventat formularele cu mai mult de o casuta de bifat: pui pe lista si migrena, si depresia si matreata. Omul cand se duce la doctor de obicei cam stie ce-l doare, ca altfel nu s-ar duce. Primeste tratament pentru aia plus cele 5 probleme holistice nou descoperite, si dupa o juma de an sau cat vreti voi bifeaza la care punct s-a facut bine. Iaca si statistica dorita.

Si cine spune ca statistica e facuta cu rea-vointa sa faca bine sa sponsorizeze singur studii. Cum exista studii care spun ca homeopatia ajuta exact cat placebo, sa plateasca si Scoala Academica De Homeopatie sau vreo asociatie profesionala, ceva, un studiu cat de mic, ridicand un piciorus. Dar chiar niciunul dom'le? Cumva dovedirea propriilor afirmatii e considerat bad feng shui de catre medicina alternativa?

Chinezii au intr-adevar miiiiiiiiiii de ani experienta in acupunctura. Dar conteaza anii astia? Daca ar fi un criteriu relevant ar insemna ca prin shiatsu se pot trata toate bolile existente - sau ma rog toate bolile din China. Se trateaza insa? Paaaaaiiii... nu. Traiesc chinezii o mie de ani si se inmultesc ca Rahila? Paaaiiiii.... da (insa numai partea cu Rahila)

Si da-o-ncolo, unde sunt exemplele negative ale tratamentelor natiuriste? Adica aia o nimeresc intotdeauna, si au o rata de succes de 100%? Ori nu se vorbeste deloc despre rateuri si atunci vedem mereu numai o fata a medaliei (traiasca ochelarii de cal), ori e chiar geniala insa neinteleasa ca ochii inginerilor. Sau bineinteles se mai poate si sa n-aiba nici un efect negativ - o iei poaaate te faci bine (chm chm, chirurgie psihica anyone?), sau in cel mai rau caz nu ti se intampla nimica nimica (atentie, injectiile cu bicarbonat nu intra aici bineinteles)

Pai si atunci de ce nu luam toti medicamente alternative, nu ne dam in bobi, in stele, nu bem urina si alte alea? Ca doar ce riscam, daca nu ajuta nici nu strica, si daca exista o sansa minora s-o incercam si pe ea? Asta e ca si religiile - nu poti sa crezi in toate asa ca mai bine nu cred in nici una fiindca oricum nici una nu are vreun argument sa stea in picioare. Nu, nici macar monstrul spaghetti. Sunt si norocos fiindca nici nu-s atat de disperat incat sa am nevoie de aceasta ultima speranta, nu ca as avea vreo statistica care sa mi-o indreptateasca: la mine in familie/cerc din trei bolnavi de cancer unul a murit cu tot cu naturisme, unul a murit fara naturisme si al treilea s-a vindecat numai cu chemo usoara si fara naturisme. Deci nici macar exemplele irelevante nu ma conving... nu ca n-ar putea sa fie ceva adevarat in toata tarasenia, in toate miile de tratamente respinse din lipsa de dovezi. Asteptam insa inca dovezile.

Astept statistica. Astept o abordare sistematica, astept studii verificate de alte grupuri care sa confirme afirmatiile. Nici una dintre aceste cerinte nu afecteaza tratamentul propriu-zis alternativ, asa ca inafara de bad feng shui nu vad nici un motiv pentru care nu sunt facute.

Sau sa fie si reaua vointa un motiv?

Pehedofiliehee domle

Faptele: un artist oarecare s-a hotarat sa isi pozeze odrasla ferchezuita si unii au sarit cu gura ca e pedofilie.

Daaar totusi, cine hotaraste ce este pedofilie si ce nu? Mai are artistul vreun control asupra a ce a aruncat in lumea mare? Caci daca hotaraste ochiul privitorului, poate fi orice de la pedofilie la marea plictiseala.
Din punct de vedere legal ar trebui sa fie incadrata la pedofilie, si nu cred ca poate comenta cineva la asta. Intr-adevar e pacat de cine a avut alte intentii facand astfel de poze ca astfel ajunge sa fie aruncat cu tot cu albia, dar poate un anumit nivel de constiEnta se poate astepta si de la artistul respectiv ca om. Doar nu s-a nascut ieri...
Dar poate fi spus ca e pedofilie daca nu a fost folosit/chinuit nici un copil pentru asta? Si de fapt si de drept, deranjeaza pedofilul pe cineva daca nu se leaga de copiii nimanui ci numai se masturbeaza privind la poze artistice?

PS: oare citesc si alt blog decat al Oceaniei? :))

Ganduri sexuale

Atatia ani s-a zis ca barbatul e superior, apoi ca suntem egali, sau ca femeia e superioara... aceeasi gandire simplista si liniara pe o axa artificiala superior/inferior care ignora complet faptul ca oamenii, indiferent de sex, gen sau rasa sunt niste fiinte complexe cu mii de calitati si defecte. Una spune ca femeile sunt mai bune fiindca stau mai mult cu burta pe carte. Altul spune ca barbatii sunt mai buni fiindca pot ridica greutati mai mari. Vreti categorizari? Dar care e criteriul potrivit? Luati mai bine cateva mii de axe si atunci o sa vedem cine e superior si cine nu si in ce directie anume din cele cateva mii. Oho si cum se inghesuie parerile: uneori ne convine sa spunem ca suntem egali, alteori ca femeia e mai subtila, sau ca barbatii mai directi, si bineinteles bias-ul domneste peste tot. Zau, rar discutii mai sterile si mai pline de prejudecati ca si cele despre sexe (depasite doar de cele despre religie).

Si ca sa-mi zic si parerea mea: votez pentru diferenta. Trendul politicocorect la zi e sa spunem ca suntem toti egali, negandu-ne unii altora calitatile care ne fac speciali. Progresul vine din schimburi de idei, schimburi care prin definitie cer diferente de idei. Chiar daca o suportam atat de greu, chiar daca tribalitatea ne este innascuta si ne imparte automat in noi si ei, in barbati si femei, in stelisti si caini, in catolici si adventisti, diversitatea ne inalta. Traiasca diversitatea!

Si in alta ordine de idei, cateva teme de gandire. Ia ganditi-va un pic la cateva chestii:

...pestii guppy isi schimba sexul dupa chef in cateva secunde...
...se discuta despre observarea aparitiei la insecte a unui al treilea sau chiar al patrulea sex...
...a lipsit putin sa impartim planeta cu alte cateva specii de oameni...

Cum ar suna sexismul daca ne-am gasi (si) in astfel de situatii?

Exercitiu de integrare

Ne e foarte usor sa vorbim despre integrare si toleranta. Dar ia sa vedem, in numele exercitiului, ce ne-am face daca ar trebui sa ne mutam cu serviciul intr-o tara asa mai diferita, sa zicem Arabia Saudita, sau Etiopia. Ne-am cioparti genitalele, atat personal cat si intregii familii? In numele integrarii, bineinteles. La ce varsta v-ati vinde fata si pe cate camile? Daca ati trai in Mauritania si fiica si-ar dori sa manance ca o sparta ca sa fie frumoasa (adica obeza), ati aproba? Sau ati chiar forta-o sa manance ca sa-si poata gasi un sot?

Oripilati deja? Drepturile fundamentale se definesc in functie de cultura fiecaruia si fiecare se tine de drepturile SALE fundamentale. Oamenii aia care vin in occident vin pentru o viata mai buna, nu neaparat pentru o viata ALTFEL. Nu se gandesc destul, e adevarat, si chiar daca se gandesc nu isi dau seama ca vor fi presati sa renunte la modul lor de viata. Repet, majoritatea nu au venit ca sa-si schimbe modul de viata, ci ca sa aiba mai mult de mancare. Cand au venit aveau probabil probleme mai mari decat sa-si bata capul cu parerea vecinilor despre lacasul de cult in care o sa-si petreaca timpul... Intai haine si papa, restul nevoilor abia dupa aceea - zicea nenea Maslow.

Sondaje si ideologii

Cat de (i)relevanta este in ziua de astazi o distinctie intre stanga si dreapta politica se observa si in numarul 3 al sondajului "valorile romanilor" efectuat de ICCV. Rezultate care se bat atat de tare cap in cap nu pot denota decat o falsa dihotomie, o neintelegere a acestor concepte sau mai bine, o inaplicabilitate in lumea reala a conventiilor de "stanga" si "dreapta". Cum altfel imi pot explica faptul ca, desi la primele intrebari concluziile aparente sunt ca romanul are o gandire de dreapta, jumatate dintre romani doresc ca diferentele de venituri sa scada? Ce poate fi mai de stanga decat egalitarismul?

Bineinteles, o astfel de concluzie simplista ca si cea a mea din paragraful anterior nu rezista la o analiza mai atenta. In discutia aceluiasi grafic despre diferentele de venituri se mentioneaza ca Romania s-a situat pe locul 3 in urma Elvetiei. Nu cred ca poate considera cineva Elvetia o tara de stanga. Atunci de ce isi doresc elvetienii o mai mare egalitate in venituri? Poate fiindca in Elvetia nu de putina vreme se discuta intens despre salariile manageriale lipsite de orice legatura cu realitatea, nemultumire acutizata acum in conditiile crizei actuale in care atatea firme sufera din cauza actiunilor iresponsabile ale atator manageri... deci eventuala plasare stanga-dreapta din nou pierde din relevanta.

Se discuta mai apoi despre dreptul somerilor de a refuza un loc de munca. La o extrema se situeaza sintagma "somerii ar trebui sa accepte orice slujba disponibila sau sa nu primeasca ajutorul de somaj" iar la cealalta "somerii ar trebui sa aiba dreptul de a refuza o slujba pe care nu o doresc". Ce inseamna insa "orice slujba disponibila"? Sa fie obligat inginerul sa accepte sa spele vase? Sa accepte orice slujba disponibila chiar daca e in alt judet? Sau cum? Cata vreme acesti termeni nu au fost definiti, fiecare intervievat a trebuit sa-si completeze de la sine golurile (probabil inconstient) lasandu-ma pe mine cu o statistica de nefolosit in fata.

Paranteza: o statistica de nefolosit s-a strecurat si in numarul anterior (2) al analizei sondajului, unde am intalnit graficul "Valorile medii ale religiozităţii în funcţie de anul naşterii". Nu cumva ar fi trebuit sa fie "Valorile medii ale religiozităţii în funcţie de vârsta"? Daca cel nascut in 1960 avea in 1993 33 de ani, in 2008 va avea insa 48 - diferenta de varsta deci o variabila in plus. Ma rog, oameni suntem.

Revenind la numarul 3 observ o chestie semnficativa pentru Romania de azi: aproape doua treimi dintre romani considera ca responsabilitatea bunastarii sta in atributiile individului. De dreapta, suna concluzia oficiala. Dreapta sa fie? Daca adaug acestui rezultat si observatia ca jumatate dintre romani considera competitia un lucru foarte bun, plus ca suntem si pe ultimul loc la importanta acordata prietenilor... Romania s-a transformat intr-o jungla, dog-eat-dog, in care statul a esuat vizibil in a-si apara si sustine cetatenii a caror singura optiune ramasa este lupta. Nu e o imagine prea mioritica, as zice, si nici prea imbucuratoare.

De aceea si refuz sa interpretez aceste rezultate ca o orientare spre dreapta a poporului, ci mai degraba ca un semnal de alarma luminand falimentul statului de drept in Romania. Daca ma uit la modul in care romanul se autopozitioneaza pe axa stanga dreapta (chiar prima intrebare a sondajului) pot recunoaste o distributie gaussiana - adica la nimereala. Asta ar cam confirma concluzia ca, de fapt, omul mediu nu prea stie ce-i cu notiunile astea. Indiferent de ce pregatire are, taran, inginer sau sociolog.

Istoria pentru popor

Istoria ne salveaza, istoria ne da identitate, istoria ne invata...

Istoria ne salveaza... de la ce? Ne-a salvat istoria de Ceausescu? Doar nu a fost primul dictator din lume iar cetatenii Romaniei au invatat istorie pe vremea aia nu gluma - spre deosebire de generatia de acum care habar n-are de istorie *buuuu*. Daca tinerii de acum nu mai invata istorie ca pe vremea noastra, cum se face ca noi, cei care suntem toba de carte de istorie le-am pregatit o lume plina de gunoaie, de dictatori, de razboaie, de ura rasiala si religioasa, de... Cum se poate ca noi, cei care ne batem cu pumnii-n piept atata cu "pe vremea mea" nu avem nici o dovada ca am pus in aplicare aceasta invatatura?

Istoria ne da identitate... de care? Oare unde aud cel mai des vorbindu-se despre identitate? La Vadim? La Hitler? Cand a fost ultima data cand am argumentat folosind identitatea nationala in mod pozitiv? Pozitiv nu inseamna deloc sa imi dau cu pumnii in piept in speranta ca daca strabunicul a fost destept, frumos si curajos o sa conving pe ceilalti ca si eu sunt asa. Pozitiv nu inseamna nici sa ma delimitez plin de scarba fata de rromi, fata de vecini, fata de tineret, fata de cel de langa mine, fata de cealalta echipa de fotbal, fata de... Ce-i cu identitatea asta, a ajuns o motivatie a dispretului fata de ceilalti?

Istoria ne invata... ce? Ne invata ca in 1907 o luai in freza daca te puneai cu ocarmuirea, ca in 1848 o luai in freza daca te puneai cu ocarmuirea, ca in 1601 o luai in freza daca te puneai cu ocarmuirea, nimic nou sub soare. Sa intelegem ca ocarmuirea este prin definitie rea? Sau buna? Ne invata istoria sa facem deosebirea dintre rau si bine? A fost bine ca am fost aliati cu criminalii nazisti, sau ca am fost aliati cu criminalii comunisti? A fost bine pe cand aruncam cu daci in sulite? Bine pentru cine? Deci inca o data pentru grupul din spate, ce am invatat din istorie?

Ne agatam de acest cuvant cu o disperare demna de o cauza mai buna. Din istorie am invatat... ca n-am invatat nimic din istorie, si ca nici n-o sa invatam vreodata. La fel e si cu religiile, toate se lauda ca ne salveaza sufletul (ce-o fi si ala) si ne invata bunatatea dar cand e vorba de fapte oamenii abia asteapta sa-si dea cu cartile sfinte la gioale. Ba acum avem si istoria sa ne salveze, sa ne educe si sa ne identifice: piei de-aici mai venetice ca istoria mea e mai tare ca a ta, are tractiune 4x4 si acum 1413 ani te-a calcat de ti-au mers fulgii. E buna istoria domnilor! Cu cat un popor are mai multa istorie, cu atat mai mult succes o sa aiba la dat in cap altora cu cartile sale, mai grele, de istorie. Selectia naturala varianta macroistorica.

Zau ca nu mi se pare ca istoria este folosita si la altceva decat la dat in cap cu ea. Bineinteles, am putea invata atat de multe din ea - mecanica multimilor, credulitate, disperare, demagogie, idealuri si caderi... insa pana cand istoria se va folosi asa eu n-o sa-mi schimb parerea. O fi istoria o unealta excelenta dar cata vreme nu reusesc cu ea decat sa stramb cuiele sau sa(-mi) invinetesc degetele, mai bine o arunc naibii si studiez altceva in timpul acela.

Povara sau sansa

Oamenii de azi discuta pe forumuri, scriu pe bloguri, se intalnesc in lumi virtuale. Relatiile lor online nu sunt radical diferite de cele reale, doar si inainte mergea omu' la crasma la o bere cu oricine s-a gasi ca sa uite de singuratate. Acum fuge in lumea virtuala unde are siguranta ca va gasi intr-un colt sau altul nu numai pe cineva sa-l asculte, ci chiar pe cineva cu pasiuni asemanatoare. Nu te mai bazezi pe norocul intalnirii din tramvai... caci care sunt sansele de a avea ceva, orice, in comun cu cel ce se inghesuie in metrou langa tine? Are rost sa deschizi gura numai ca sa schimbi politeturi despre vreme (grija mare cu politica)? Daca ai posibilitatea, mai bine mergi direct pe grupul de discutii despre caini pechinezi. Chiar daca nu discuta acolo nimeni chiar in acest moment, recitind discutiile mai vechi din arhiva faptul ca-ti poti adauga parerea proprie te face sa te simti ca la o petrecere cand te bagi in discutia pasionata a unui grup de petrecareti.

Ni se flutura pe sub nas in tot felul de discutii cei care devin dependenti de net, cei care nu se mai dezlipesc de ecran, cei care... sa fim seriosi, cati anume cunoasteti din astia? Sigur or fi existand si cazuri extreme, asa cum exista si alcoolici sau maniaci. Pot sa inteleg de ce ar face trocul acesta - dau o viata goala si reala pe una plina si virtuala in care se simt competenti, in care se simt bineveniti, in care simt ca au control. Unde incepe insa virtualul? E vreo diferenta intre imaginile colorate ale unui extaz si imaginile colorate ale unei lumi virtuale? Diferenta calitativa sau cantitativa?

La urma urmei nu este asta singura utilizare a orelor pe internet. Bogatia resurselor de stiri, literatura, grafica sau alte medii creste in fiecare zi. Ni se reproseaza si ca vorbim mult la telefonul mobil. Sa fie atunci vorba de Internet sau de Comunicatie? Comunicatia unidirectionala, in care consum la biblioteca ce mi se ofera si daca sunt unul intre cei alesi contribui si eu, este de domeniul trecutului. Acum oricine vrea este in masura sa si dea. Si mai sunt si alte resurse - legaturi de afaceri, partide de sex, partide politice, istorie, discoteci, viata online se impleteste pentru multi cu cea reala. Care este procentul amestecului la care decidem ca se numeste boala?

Judecarea simplista a tuturor internautilor dupa niste cazuri extreme imi sugereaza si o oarecare spaima din partea celor "normali". Cei care se autonumesc in sinea lor normali se straduiesc sa iti arate ca pentru ei Internetul este numai o unealta, numai o extensie a vietii lor fericite si reale. Se prezinta cu numele intreg si-ti pretind sa faci la fel - ca si baba din tren care te ia la intrebari cine iti este mama si cu ce se ocupa matusa Floare. Zau tanti, las-o mai moale cu intrebarile ca nu-s la popa. Cand discuti la carciuma cu vecinul de masa un "eu is Nicu" iti ajunge. Acolo nu ai pretentia sa iti prezinte pasaportul, de ce ai avea pretentia asta pe net? De ce ti-e frica de el? Fizic chiar nu-ti poate face nimic, cyber-bullying e pentru o alta varsta, deci de unde atitudinea asta de victima? N-am gasit nimic, nici un studiu despre asta. L-as scrie eu :) dar cum n-am nimic de-a face cu psihologia trebuie sa continui cu cautatul.

Sunt curios.

Povesti nemuritoare

Am cateva fragmente de povesti nemuritoare care mi-au ramas in amintire:

[...]vede ca nu mai gaseste nimic, isi pune in gand una: asaza cele doua capete cu dintii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau; pe urma unge toti paretii cu sange[...]

[...]Taie-ti o bucatica din calcai, ii zise mama-sa, punandu-i in mana cutitul[...]

[...]Omoar-o, si drept marturie ca mi-ai implinit porunca, sa-mi aduci plamanii si inima netrebnicii[...]

Suna cunoscute? Capra cu trei iezi, Cenusareasa, Alba ca Zapada sunt povesti pe care trebuie sa le stie fiecare, eu insa recunosc ca mi-ar fi total jena, greata si oroare sa le citesc vreunui copil in forma lor "istorica". La Praslea cel Voinic care-si taie o bucata de picior sa hraneasca pasarea am din nou o retinere, retinere care insa paleste in comparatie cu craniile ranjite ale lui Creanga. Pai cum vine asta vecine cu standardele duble, infieram violenta jocurilor video, dar ne topim de drag in fata dulshilor povesti ale lui Creanga? Sau ne topim numai in fata povestii pxxxx? (ha, ha.)

Oare cati copii au renuntat a-si suge degetul vazand in cartea de succes a domnului Hoffmann cum vine croitorul sa li-l taie?

Altfel gandeau oamenii pe vremuri, se pare. N-aveau mari probleme in a asista la executii, adevarate spectacole populare. Pedepsele prevazute prin lege: biciuirea, torturarea, dezmembrarea, retezarea unei maini, lapidarea sugereaza orice numai stomac sensibil nu. Cat de eficiente erau in comparatie cu cele de astazi nu stiu, un lucru mi-e clar insa: omul nu era ridicat pe piedestalul pe care incearca sa fie ridicat astazi. Si cand ma gandesc cati regreta "vremurile bune de demult"...

Renuntarea la traditii

Cat de evident este faptul ca traditiile vin si pleaca? E normal sa ne tinem cu dintii de ele, de care anume, pentru cat timp si cu ce pret?

Acum vreo 2000 de ani era traditie in lumea romana, zic de stramosii aia ai nostri cu care ne mandrim intr-atat, sa se dea cu crestinii-n lei. E bine oare ca s-a renuntat cu timpul la traditia asta? In momentul in care suficient de multi cetateni au considerat-o desueta, s-a dus. Tot acum vreo 2000 de ani, de data asta in lumea iudee de unde ne mandrim ca ne tragem spiritual, se obisnuia sa se dea femeii infidele cu pietre-n cap pana cand... Si traditia asta s-a stins cu timpul - in lumea iudee cel putin - fiindca a zis asa un tip cu prestanta. Se poate si asa la comanda, se pare. Bineinteles ca batranii au protestat, cum sunt sigur ca au protestat si mosii nostri daci cand fiicele lor s-au maritat cu unii tunsi scurt, vorbind o limba pocita si care nu le trageau la vinuri traditionale ca si socrii.

Ah, dar exemplele astea sunt de acum 2000 de ani. Adica, acum 2000 de ani era ok sa schimbi traditiile dar acum nu mai e? Poate ca nu ne gandim la acelasi fel de traditii, hm. De fapt, de fapt si iar de fapt in ziua de azi spunand traditii obisnuim sa ne gandim la obiceiurile populare, ultimul loc de refugiu al traditiilor stramosesti. Obiceiurile astea se cam rezuma la cateva domenii. In primul rand ar fi dansurile/cantecele/basmele - chestii artistice si nevinovate la urma urmei (nimic despre lapidare, observati) carora li s-a "permis" sa supravietuiasca fiindca n-au deranjat prea tare si fiindca au putut fi descarcate de eventualul lor inteles religios - stim noi foarte bine ca nici o religie n-o suporta pe cealalta. La fel s-a intamplat si cu Mos Gerila, mai tineti minte?

Al doilea grup ar fi chestiile neclare pe care le facem o data pe an la niste date aparent aleatorii. Ok, de ce vorbesc asa urat despre ele... pai sa vedem: traditional era sa sarim peste foc. Mai sarim si acum, dupa o betie, dar de ce saream peste foc de fapt? Traditia spune ca asa ni se implinesc dorintele - o pastram ca atare sau o arhivam la rubrica "curiozitati"? Cand spun sa o pastram, chiar asta vreau sa zic: sa sarim peste foc si sa credem cu adevarat ca ni se implineste dorinta aia - oricat de aiurea ni s-ar parea daca am sta o secunda sa ne gandim la ridicolul situatiei. Daca intr-adevar credem inseamna ca suntem traditionali (bravo!), daca insa nu credem si totusi sarim peste foc, inseamna ca o facem numai asa de fatada, cica pastram traditia fara a avea habar de ce inseamna ea de fapt. O pastram sub forma unei traditii de mucava, un arhaism de fatada.

Qui prodest este simplu si clar: avem nevoie de apartenenta istorica si prin trambitarea acestei traditii gaunoase ne fluturam legatura cu stramosii X si Y. Asta insa este un alt subiect, eu am vrut sa ma rezum la
traditia
fara
continut.

PS: la fel si cu colindele. Na.

Inafara sau inauntrul jocului

- Your problem is that you don't want to play the game at all, you want to sit on the couch and eat Cheetos while everyone else is playing.
- Well, why shouldn't I? What's the point of their Society, aynway? It never did anything for me.
- The point is that if you laugh and spit in their faces enough times, they'll kick you out of the house - which in this extended methaphor means killing you.
- So, what, you're saying that the only alternative is to show up and play by everyone else's stupid rules??
- Of course not, my woolly friend. You can CHEAT. Twelve Gods know I always did. Nudge die rolls, palm cards, "forget" penalties... but you have to sit down to play first. As long as the people at the table see a fellow player across form them, they'll tolerate you. A crooked player is a pain in the ass, but someone who refuses to play at all makes them start questioning their lives - and people HATE to think. They'd rather lose to a cheater than dwell too long on why they're playing in the first place.
(The Order of the Stick)

Asta e oare lucrul pe care un adolescent rebel ar trebui sa il realizeze, constient sau nu?
Sau e un prim pas catre buza prapastiei pe fundul careia se misca fiintele plate, turtite de cadere?
E vreo deosebire? Does this play have a stage?

Dar... ce regula au regulile?

.
..:

Ce-i aia Omniscient?

Blogul logosfera m-a pus pe ganduri: ce inseamna totusi omniscient? Omniscient este o definitie artificiala data de cineva - omul - care nu stie ce e aia omniscient pentru ca nu a vazut niciodata asa ceva. Din felul in care e folosit termenul se intelege ca omniscient ar fi cineva care [nu (nu stie totul)] - din dubla negatie poti trage orice concluzie nu numai obisnuitul opus absolut. Chiar si definitia de dictionar se foloseste de termeni artificiali ca "infinit" sau "complet"... cand infinitul este un concept prin definitie imaginar, iar a defini omniscient prin complet imi pare la urma urmei o definire circulara. De aceea orice concluzie despre ce poate si nu poate, daca poate, o fiinta omniscienta este un simplu (poate si fascinant) joc logic al imaginatiei.

Ce ar fi daca insa am lucra cu alte definitii ale omniscientei? Definitii care sa nu contrazica atat de evident logica? Religia ar trebui sa fie bucuroasa cu o definitie care sa-i permita existenta unei fiinte omnisciente, ma mir cum de nu s-a gandit la asta pana acum - sau nu s-a gandit atat de tare incat sa aud si eu ecourile.

La urma urmei poti si sa stii tot ce este pe lume insa fara sa fii constient ca stii tot ce este pe lume. Atentie, am definit omniscient ca "stiu tot ce exista" - "pe lume" fiind doar o reminiscenta a limbii. Hmmm, oare ar fi suficient sa stiu "omni re scibili" sau asta ar fi doar un subset? Putem sa ne imaginam omniscienta mai ales datorita faptului ca aici si acum suntem constienti ca nu avem raspunsuri pentru o seama de lucruri. Dar cum va fi oare in viitor? Este posibil ca, printr-o extensie prost aplicata, chiar si cand vom sti totul sa continuam sa presupunem ca mai exista lucruri necunoscute inafara setului nostru de cunostinte - si tot nu ne vom indrazni sa ne numim omniscienti.

Pot oricand pretinde ca "acum stiu totul" - cel putin pana in momentul in care ma prinde cineva cu minciuna. Un geniu cu cap mare ce a citit si memorat toate cartile din lume poate parea omniscient unui om de rand ca mine prin simplul fapt ca va fi in stare oricand sa-mi raspunda intrebarilor. Daca cunostintele i se incheaga intr-un sistem autosuficient n-o sa stie niciodata nici macar ca ar putea exista ceva inafara lui. Sistemele autosuficiente sunt atat de usor de atins... ajunge sa incetezi sa-ti mai pui intrenbari presupunand ca le-ai pus pe toate si ai primit toate raspunsurile.

Exact. Cand am primit toate raspunsurile am "murit". De aceea efectul religiei poate fi moartea spirituala...

raspunsuri si Raspunsuri

E neaparata nevoie ca stiinta sa contrazica religia? Lumea pare sa spuna ca da. Dar DE CE se intampla asta oare?

Omul simplu cauta raspunsuri care sa-i para logice la intrebari fundamentale - "de ce sunt eu pe lume?", "ce caut eu aici?", "de unde am aparut?". Religia e mai mult decat bucuroasa sa ofere raspunsuri la aceste intrebari, cat de logice poate (si cand nu-s, le potriveste). Sunt insa verificabile aceste raspunsuri? Deloc. Si care-i problema cu asta??? - intreaba omul simplu... Doar am zis chiar acum: omul simplu NU cauta verificari! El vrea numai raspunsurile alea care sa-i linisteasca psihicul speriat de necazurile de zi cu zi, de amenintarile din jur, de lumea rea in care e nevoit sa traiasca. El vrea un refugiu caldut unde cineva mare si tare sa aiba grija de el, sa-l inveleasca si sa-i promita acadele daca nu in viata asta macar dupa moarte. O imagine potrivita ar fi cea a magarului cu un morcov in fata - imagine de care unii credinciosi chiar sunt constienti.

Stiinta porneste din start cu un handicap: ea nu poate si de altfel nici nu are de gand sa ofere asta. Pai cum sa nu fie nemultumit omul simplu? Cand el cauta Adevarrrrul, vine stiinta si ii spune ca astazi genetica este altfel decat acum cativa ani. Halal stiinta, zice omul simplu si se intoarce la religia care ii suna la fel ca acum jde mii de ani. Sau, traiasca stiinta zice omul la fel de simplu, continuand sa venereze adevarul de ieri - chiar daca a fost dovedit gresit, deci tansformand stiinta intr-o noua religie. Asta insa nu-i stiinta!

Domnilor, stiinta nu este o religie noua! Stiinta nu ofera adevaruri! Stiinta nu ofera refugiu caldut! Stiinta nu ofera explicatii definitive! Chestia asta se pare ca nu este repetata indeajuns, asa ca o s-o mai zic o data: stiinta este o Unealta, nu un Scop! Ciocanul pneumatic il inlocuim cand se invecheste si il reparam cand se strica, tocmai de aia fiindca ne ajuta sa sapam mai bine in mina. Asta e stiinta: o unealta care ne ajuta sa inaintam intr-un mediu dificil si mai ales, necunoscut. Stiinta este incercarea omului de o mie de ori sa bage un stift patrat intr-o gaura rotunda, pana cand ii vine o alta idee mai buna. De aceea stiinta se schimba, de aceea stiinta o da in bara, de aceea stiinta totusi, totusi, totusi, ne duce inainte.

Ne-ar putea duce si mai iute de n-ar fi atatea conflicte cu religia... Conflictul este evident: prin definitie religia este obisnuita sa ofere raspunsuri la tot ce ne inconjoara si nu este inca raspuns. S-a extins in mod traditional peste tot ce nu e acoperit de stiinta. A avut nevoie omul vechi de o explicatie religioasa pentru caderea lucrurilor? Nu, era clar pentru stiinta lui de atunci ca o fac din cauza greutatii. A avut nevoie omul vechi de o explicatie cum a aparut Pamantul? Pai, a avut, ca de unde sa stie saracul de nebuloase. Dar ce se intampla cand raspunsurile date demult de religie se dovedesc astazi empiric/evident/debunsimt ca gresite? Na? Solutiile religioase istorice le cunoastem: se ridiculizeaza rezultatul cercetarii, se baga la zdup cercetatorii, se anatemizeaza, excomunica... Pana la urma totusi evidenta ajunge prea... evidenta si teologii gasesc o portita - ca de exemplu Eva a fost clonata deci clonarea este ok, ca cele 7 zile au fost de fapt eoni, ca fosilele totusi au existat, ca aia, ca ailalta, din nou raspunsuri neverificabile care insa au o calitate: NU MAI contrazic stiinta! Pacat insa ca trebuie sa cada atatea capete pana cand religia accepta aceste evidente.

Concluzia mea este simpla: religia isi are locul ei atata vreme cat atatia oameni au nevoie de raspunsuri metafizice. Conditia de coexistenta este insa perpendicularitatea: pentru ca stiinta sa poata progresa libera religia trebuie sa se preocupe de raspunsurile metafizice. Teologii ar avea oricum destul de lucru in zona aia a raspunsurilor pentru a-si ridica religiile la pretentiile de moralitate si mod de viata curat pe care le emit... In conditiile astea m-as astepta de la oamenii de stiinta si cei care nu au nevoie de raspunsuri metafizice sa invete s-o lase mai moale cu elitismul si sa recunoasca existenta omului simplu si dreptul lui la Doamne-Doamne.

---

Teme de casa:

1. Nu s-ar transforma oare astfel religia intr-o Cale?
2. Cum ar fi oare daca stiinta ar reusi sa umple burta omului simplu intr-atat incat promisiunile paradisului de dupa sa nu mai para nustiuce scofala? Ar scadea numarul de extremisti?
3. Care ar fi locul religiei intr-o societate utopica, lipsita de probleme si plina de refugii caldute? (nu discut utopia, ci locul religiei in ea)

---

Disclaimer: Am pornit de la axioma ca stiinta si cuceririle ei ne imbunatatesc viata. Ii rog pe amish si ludditi sa-mi ignore textul.

Salvam balenele?

In fiecare moment mai dispare cate specie-doua din inventarul si asa destul de rarit al planetei noastre. Nu am vazut insa nicaieri estimat cate specii apar noi - poate ca n-am cautat destul. Uneori ne limitam in a cataloga catastrofele, nu insa si vestile bune. Catastrofele dau bine la tiraj ce-i drept: EvZ anyone? ProTV?

Cum a fost insa in trecutul planetei? Am mai trecut prin astfel de momente de extinctie in masa - nu numai cel arhicunoscut de pe vremea dinozaurilor - si nu ne-am spaimantat. Ce e semnificativ este ca dupa o vreme natura s-a regenerat intr-o asa masura incat evenimentul a ramas un simplu varf undeva in graficul istoriei. De ce n-ar fi asa si cu interventia umana? Oamenilor de stiinta le este clar ca scorpionii, sobolanii si alde bidiganii de-astea ar supravietui multor chestii, ce sa mai zic de bacterii si tardigrazi. Oricum se estimeaza ca "numai" vreo jumatate din numarul speciilor existente la ora actuala vor disparea - deci nici macar n-o sa cauzam cea mai mare catastrofa ecologica cunoscuta pana acum de planeta noastra.

Revenind insa, parerea mea este in continuare ca numarul speciilor care dispar il intrece cu mult pe cel al celor care apar. Eram totusi curios sa aflu cum se mai misca lumea asta si fara s-o ajutam noi... Zic asta fiindca omul este considerat, si probabil pe buna dreptate, cel mai important "factor de decizie" al acestor disparitii contemporane. Ar putea insa sa fie intrecut de un alt eveniment ce se coace sub Parcul national Yellowstone, de vreun asteroid ratacit, sau de cine stie ce alte evenimente la care clar n-as vrea sa fiu de fata...

Vorba e ca intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, ursii albi vor disparea - la fel ca si oamenii. Chiar daca toate evenimentele de mai sus sunt improbabile, lebede negre totusi exista. Si cand o sa se intample magareata, cui o sa-i pese? In space no one can hear you scream... Pe planeta noastra vor aparea alte forme de viata, pe o gramada de alte planete o sa apara alti "oameni", Universul o sa se invarta tot asa ca si pana acum, eventualul Doamne-Doamne o sa creeze un alt Adam mai destept.

Deci: ce rezolvam daca salvam balenele?