Nu gandesc si totusi exist

(vezi si prima parte)

Bineinteles aceasta are si o interesanta concluzie negativa, cum ca omul nu ar fi cu adevarat "inteligent" si nu ar avea cu adevarat "liber arbitru". Asa-i oare? Cata vreme reactioneaza pe baza unor reguli impuse (de experienta, de gene, de context) nu prea putem spune ca ia decizii libere si "la intamplare", si nici ca este cu adevarat "creativ". Pe mine insa nu ma deranjeaza deloc aceasta concluzie. Asta sunt, cu asta defilez, si sunt mandru de ce a realizat omul pana acum cu aparatul lui simplist.

Nu in ultimul rand, un fel de intelegere dobandeste englezul chiar in momentul in care memorizeaza aceste reguli. El va intelege cum un semn va curge dintr-altul, poate va dezvolta propria sa "Logica" din aceasta si va produce ceva ce nu este un simplu raspuns ci ceva original. Situatia ca ACEST produs original sa fie inteles de adevaratii vorbitori de chineza nu este deloc garantata! Acesti vorbitori de chineza nu sunt si cunoscatori de "Logica", pentru ca semnelor li s-a atribuit un alt inteles pentru care ei, chiar vorbitori nativi de chineza fiind, nu au nici un acces la semantica. Asta nu ii face insa mai putin inteligenti ca inainte. Prin aceasta inversiune se poate sustine la fel si ca englezul gandeste chinezeste - la un anumit nivel, intr-o anumita masura, deci in cantitati dificil de definit (daca chiar se pot defini din afara camerei), in functie de cantitatea de intelesuri proprii atribuite suitei de simboluri. Pastrand mecanismul de functionare presupus in camera chinezeasca (si nu numai), inteligenta se transforma dintr-o stare binara intr-un spatiu continuu, sustinut de o masa critica de reguli si un mecanism sa le pastreze si sa le prelucreze in timp util.

Concluzia negativa a acestei a doua parti? Caci si aici exista una negativa: comunicarea intre doua inteligente este foarte dificila. E esential ca cele doua inteligente sa aiba un bagaj comun de cunostinte (deci simboluri, intelesuri) si o limba comuna (sau alta metoda) pentru a si le transmite. Cum e cand se intalnesc oameni din culturi diferite? Deja e problematic, ce sa mai vorbim de comunicarea cu furnicile sau extraterestrii.

Ca sa ma si repet (cred ca am mai spus asta pe undeva, eu si castravetii mei): noi programam in calculatoare numai reguli. Daca insa inauntru au loc procese emergente sansele de a le detecta sunt minore, si oricum odata detectate prima intentie ne-ar fi de a le "corecta" printr-un nou set de reguli. Ironic, nu?

Gandesc deci cica exist

Camera chinezeasca porneste de la exemplul unui englez fara habar de limba chineza, care cu un set de reguli in fata poate produce raspunsuri corecte la intrebari in aceasta limba. Dar el totusi nu are habar de limba chineza deci nu are habar de ce produce acolo! La fel si un program cu un set de instructiuni poate da raspunsuri super corecte la intrebari super complicate fara insa a intelege despre ce este vorba, deci fara a fi de fapt inteligent. Se demonstreaza astfel ca inteligenta artificiala oricat ar fi de incarcata de reguli (sintaxa) nu este de fapt inteligenta cata vreme este lipsita de inteles (semantica).

Eu insa cred ca aceasta este o falsa dihotomie. Caci ce este semantica de fapt? Ce este intelesul? Este o suma de corelatii intre informatii. La urma urmei nici creierul sau mintea unui om nu este altceva decat o suma de experiente si de reactii la ele, ponderate de anumite inclinari ale personalitatii fiecaruia, totul facilitat de mecanismele de comunicare si stocare neuronale. Deci faptul ca "intelegem" ceva este practic maparea rapida a acelui concept peste suma cunostintelor noastre si nimic altceva. Englezul din camera pur si simplu nu are acele cunostinte pentru a intelege ce semn chinezesc se mapeaza pe ce concept - pentru ca nu i s-a furnizat in prealabil nici o cunostinta despre conceptele respective. Astfel in aceasta camera nu este vorba de o lipsa a lui de inteligenta ci de o lipsa de informare. Omul a primit prea putine reguli si i s-a refuzat tocmai setul de reguli care spun "semnul asta este o casa" - casa avand-o deja definita printr-un set mai vechi de reguli. Sustin astfel ca "inteligenta" nu este altceva decat un set extins de reguli, iar diferenta dintre camera chinezeasca si adevarata inteligenta artificiala (sau naturala) este numai una cantitativa.

Cartile si memoria

Mi-am pierdut o carte draga.
Am citit-o o singura data, insa a durat foarte mult pentru ca am revenit si am revenit si am revenit. Apoi am terminat-o si am pus-o deoparte cu gandul sa o recitesc mai tarziu. Apoi am pierdut-o.
Cand am realizat asta am cautat-o. O vreme, asa superficial cum ma pricep eu sa caut, apoi m-am obisnuit cu gandul ca a disparut. Dupa inca cativa ani am inceput sa ma gandesc sa o cumpar din nou... Am intrebat in vreo doua librarii si am aflat ca nu s-a reeditat (fiind destul de veche). Asa ca m-am gandit, lasa ca o sa ma uit prin anticariate. Si iarasi au mai trecut ceva ani. In drumul meu nu sunt anticariate.
Intr-o zi trec pe langa o taraba cu titlu pompos "anticariat". Gandul cartii mele pierdute imi vine imediat in minte... Ma indrept catre taraba, ma uit peste cotoarele cartilor si aproape imediat vad un cotor subtire, cenusiu, pe care nu scrie nimic.
O iau si o platesc.

Acum o recitesc.
Italo Calvino - Orasele invizibile

Berea si amintirile

A fost odata ca niciodata,

Pe cand berea tinea vreo trei zile, dupa care se tulbura si nu era prea bine pentru tine s-o mai bei...
Cand strainezul venit in vizita spunea bere nu multumesc ca de la ultima am facut imprastiat...
Pe cand circulau povesti despre un prieten al unui prieten al unui vecin al unui prieten care pe cuvantul meu daca nu a vazut un soarece intr-o sticla de bere, si toata lumea dadea din cap aprobator...
O vreme in care ca sa cumperi bere trebuia sa mergi cu sticle la schimb ca altfel nu primeai nimic...
Si cand sticla proaspat deschisa putea sa aiba gust de ulei, de la o sticla data inapoi gresit, din intamplare sau din comoditate - cineva n-avusese destule goale pentru schimbul de mai sus, iar vanzatoarea fusese neatenta...
Iar daca sticla fusese ciobita, oricum intrase aer la ea si...
Cand iti faceai suport de creioane dintr-o cutie de bere taiata cu cutitul, ca dadea bine sa ai chestii din astea din strainatate pe masa...
Iar berea neagra era o curiozitate, de aceea "mai buna"...
Cand se vindea BR RC in camin - cu 2 lei oare? Sau ala era CFF-ul?
Si se stoca sub pat sau in dulapuri bine inchise ca sa nu o ajunga "prietenii care platesc mai tarziu"...
Insa tu dadeai faliment in incercarea de a te face vanzator, fiindca ti-ai consumat propria marfa... berea adica.
Cand calculai pentru seara de chef cam o lada de bere de caciula, ca doar mai vin si invitati (care insa nu prea veneau cu mana goala)...
Dar trebuia sa organizezi inainte casete cu sticle goale, ca fara ambalaj la schimb...
Insa de unde ajungea cineva - primul posesor - sa posede o caseta, a ramas pana in ziua de azi o enigma pentru mine...
Si asa te duceai cu pile si cu caseta direct la fabrica ca sa poti lua mai multa deodata...
O vreme cand puteai sa deschizi usor sticla de bere cu dintii, ca tabla din capace era moale...
Ba chiar cu ochiul - unii cel putin...
Oare nu exista si bere cu capac de aluminiu din ala de trageai de limba, ca la sticlele de ulei? Hmm...
Cand eticheta statea aiurea de stramba ba se si dezlipea si avea mai nene un clei maro si unsurossssss...
Iar daca treceai pe langa fabrica de bere mirosea totul asa dulceag...
Pe cand exista berea "Pinguin" facuta si imbuteliata la fabrica de frigidere. Ok, asta a fost mai tarziu, dar cum ii zicea de fapt??.

A fost odata...

Despre parinti

Ce am mai invatat eu despre parinti? Ca pe parinti de fapt nu ii scoleaza nimeni ca sa fie parinti. Pot citi ei niste carti dar de fapt tot la plesneala iau decizii, dupa cum ii taie capul ca ar fi mai bine. Trebuie sa le ia, deci le iau. Bineinteles, se gandesc si la binele copiilor, al familiei, al lor si probabil si al vecinilor, dar pana la urma totul poate iesi si pe dos (si si iese) fiindca na, nu devii supraom daca ajungi parinte.

Cum au fost parintii tai? Cand ai fost copil ai crezut ce ti-au spus - normal, nu stiai altceva. Cand ai mai crescut i-ai considerat niste inapoiati pentru ca trebuia sa te desprinzi, sa-ti gasesti felul tau. Mai apoi ai inceput sa le vezi greselile si sa ii condamni ca nu-s perfecti. Apoi ai devenit parinte si surpriza: nu esti perfect. Ei insa de ce-ar fi fost?

Asta ti-e soarta, draga parinte. Sa dai cu stangu-n dreptul uneori, sa ti se scoata ochii chiar si atunci cand n-o faci, sa ti se urmeze sfaturile taman pe dos, si poate, daca vei avea noroc, cand vei deveni bunic sa fii mangaiat pe crestet cu intelegere si sa ti se spuna "lasa, a trecut".

Sa nu spui ca n-ai stiut.