Ce e aia plictiseala totusi? Din cate aud, e ceva cand stai cu ochii-n soare si nu faci nimic fiindca nimic nu ti se (mai) pare interesant. Se spune ca odata cu varsta ai vazut si ai trait toate, si lipsit de exaltarea copilariei fata de lucrurile constant noi incepi sa te plictisesti.
Asta e probabil inceputul sfarsitului, si nu ma refer la sfarsitul biologic. Din acel moment esti demn de numele "batut in cap". Adica cum dom'le nu ti se intampla nimic? Alo, centrala, cum sa ti se intample ceva daca te-ai plafonat in insasi ideea ta limitata de "eu-sunt-adult-si-deci-stiu-totul"? Chiar iti inchipui ca stii totul si ca nimic nou si surprinzator nu mai exista pe lume? Poate nu esti constient de asta, de aceea incearca sa-ti aduci aminte de cate ori ti s-a spus in ultima vreme ca esti plafonat, retrograd, de moda veche, inchistat, rezistent la nou, inflexibil? Poate ca suntem obisnuiti sa atribuim toate aceste "calitati" adultilor si se turnam singur in acest mulaj de lut. Poate ca suntem obisnuiti sa atribuim exact contrarul acestor "calitati" copiilor si vrem sa ne dezicem de ei. Noi nu suntem copii, nuuu, noi avem experienta dom'le si cand deschidem orificul de mancat ne ies din el numai siraguri de margaritare.
Margaritare pe naiba. Asta se cheama plafonare si in momentul in care te simti prima data plictisit te rog sa te dai cu capul de primul perete, sa dai in panica (exact, panica) si sa faci ceva, ORICE. Deschide ochii, in jur o sa vezi o caraghioasa de musca pe perete cum se spala pe ochi. Sau pe geam o motocicleta murdara ingrozitor, oare pe ce dirt-track a fost? Sau la televizor zice de cercetari in genetica de care habar n-ai si probabil nu esti de acord oricum fiindca sunt ceva nou (dar totusi habar n-ai). Sau pe net sa afli ce-i aia genetica aia blastamata. Si daca tot esti acolo sa citesti un blog. Sau sa scrii tu unul, cu care sa-ti enervezi prietenii si sa-ti plictisesti dusmanii.
Asa e, mi s-a intamplat nu o data sa fiu intrebat ce mai fac si sa constat ca scot numai platitudini pe gura - sau cel putin sa fie receptate astfel. Dar ce conteaza? Poate ca sunt un povestitor prost, poate ca milioanele de nuante de alb sau cresterea copacilor nu impresioneaza pe nimeni altcineva. Conteaza insa numai ca nu am simtit niciodata ca ma plictisesc, din contra, am un stres continuu ca nu apuc sa fac tot ceea ce am in cap. Insa unele le termin totusi, ceea ce e superb. Incearca si tu.
marți, 24 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
dupa mine, plictiseala nu este un atribut al adultilor. din contra, as zice, adolescentii se plang foarte des de plictiseala. plicitseala e lipsa de tzel, de obiective, de motivatie.
in schimb rutina e altceva. rutina inseamna programare. si lucrul asta li se intampla mai ales adultilor. batranii chiar pot fi agresati psihic daca incerci sa le schimbi rutina. insa la adultii inca tineri e benefic sa rupi rutina. sa incalci din cand in cand ordinea cotidiana. mai ales in vacante.
Hm dar si in adolescenta crezi ca ai raspunsuri la toate, ca esti complet pregatit pentru viata si ce naiba tot vorbesc bosorogii aia.
Rutina e teama de nou. La batranete esti si mai plafonat deci normal ca nu vrei ceva nou, mai bine ramai la ceva cunoscut si verificat.
Eu sper să nu ajung la bătrânețea plictisitoare ... (să o "botezăm bătrânețe Osterhase"?).
Dimpotrivă, mi se pare mereu că nu am timp să fac tot ce mi-aș dori. La fel era și în adolescență, dar parcă mereu se adaugă chestii noi pe care aș vrea să le fac, dar nu apuc. În plus, știu ceva mai mulți în aceeași situație.
Probabil e legat de timpul acela subiectiv de care se vorbește pe blogul literelor libere...
Să devii oare plictisit când ți se pare că le știi pe toate și nu mai ai nimic nou de experimentat, de descoperit? Probabil că Osterhase are dreptate, dar atunci nu e legat de vârstă, ci de felul de a fi...
Pai exact de la literelibere mi-a pornit gandul :)
Nu exista sa le poti sti pe toate, deci ori iti inchipui asta, ori nu mai ai nici o curiozitate. Ambele cazuri inseamna plictiseala cronica si plafonare.
Eu am descoperit că atunci cînd nu am ce face, decît sa mă plictisesc mai bine apuc să gindesc. Din păcate, în ultimii ani n-am avut răgaz suficient să gindesc. M-am risipit în a face. Am recomandat soluţia cu gînditul şi m-au luat cu: "Mă laşi?!" Şi i-am lăaat cu priviri lungi şi goale.
Si i-ai lasat si ai plecat mai departe. Ei au ramas de caruta, tu ai inaintat.
Trimiteți un comentariu