Asistenta de la neonatologie catre mama cu cezariana blocata la pat "Sa stiti doamna ca astazi nu i-am dat nimic de mancare copilului dumneavoastra, asta fiindca nu v-ati dus deloc la el sa-l vedeti."
La urgenta apare un tanar mort de beat, de abia statea pe scaun, adus de un politist care-l prinsese la volan in halul asta. Curand dupa aceea apare tatal tanarului care "aranjeaza" ca proba de sange sa i se ia... politistului. Care accepta.
Se aduce proba pentru viol, i se da in mana doctoritei responsabile care ia lamela intre degete si o rupe. "Oops, ce ziceati ca trebuie sa scriem in raport?" intreaba ea ranjind.
Pe langa abuzurile astea pentru care de altfel ar trebui facut puscarie, exista in sistem si oameni extraordinari, ba chiar in aceeasi unitate: manageri recunoscuti, infirmiere inimoase... oriunde te uiti gasesti si destui oameni cu chemare. Omul sfinteste locul si aici, si existenta acestor Oameni adevarati este insasi dovada ca SE POATE.
Puteti schimba ceva, fiecare dintre voi, cu o singura conditie: sa incercati.
vineri, 30 decembrie 2011
vineri, 16 decembrie 2011
Calatorii tematice
Am stat odata si m-am gandit asa: de ce nu se fac excursii cu tematica relatiilor interumane? Una in care sa te duci cu (viitoarea) prietena si sa fii consiliat pe parcurs, sa ti se explice fazele unei rellatii, si bineinteles traseul sa corespunda intrutotul temei. Asa ca asta, bineinteles pentru vorbitorii de limba engleza (clic pentru marimea originala):
Oricum, si daca cu prietena nu iese nimic tot putem oferi o consolare la sfarsit de traseu:
Dar, intre timp a venit insa criza peste noi. Nu mai avem timp de amorasi, nici macar la porniri animalice nu ne mai da mana. Singurul traseu pe care ni-l mai permitem la ora actuala este cel de mai jos, parcurs bineinteles pe jos ca banii ni i-am cheltuit cu santierele de autostrazi si ferestrele matusii.
Oricum, si daca cu prietena nu iese nimic tot putem oferi o consolare la sfarsit de traseu:
Dar, intre timp a venit insa criza peste noi. Nu mai avem timp de amorasi, nici macar la porniri animalice nu ne mai da mana. Singurul traseu pe care ni-l mai permitem la ora actuala este cel de mai jos, parcurs bineinteles pe jos ca banii ni i-am cheltuit cu santierele de autostrazi si ferestrele matusii.
joi, 21 iulie 2011
Distractii scolare, 2
Si a venit si momentul intrarii inauntru unde spectacolul a continuat cu body drumming. Dupa ce am vazut pana acum am presupus ca niste copii o sa-si dea unul altuia in cap cu niste betze sau tot felul de astfel de scenarii fataliste. Nu, a aparut un coleg de-al fiica-mi cu o mutra super serioasa (sau cum s-a comentat mai tarziu, mutra de cioclu), cu un djembe si o partitura. Ati stiut ca si la toba exista partituri? Ha? Bravo, eu nu. Omul si le-a aruncat in fata scarbit, apoi le-a cules de jos ca nu le aruncase cu partea corecta in sus si le-a aruncat din nou. Tot scarbit. O pedagoaga a intervenit cu un scaun pe care sa-si puna partitura dar tot ce a primit a fost o privire de gheata asa ca s-a retras rusinata cu scaun cu tot. No, si a batut omul ce a batut in toba, dupa care si-a tras niste palme singur (asta era partea de body drumming), si-a frecat palmele si s-a retras in ovatiile publicului minor si aplauzele respectuoase ale majorilor (in usoara majoritate).
Apoi au urmat despartirile, sfarsitul anului fiind. Cea mai veche pedagoaga a tinut un discurs, adica abia a inceput discursul ca un fratior mai mic a descoperit sub o masa un trenulet si a inceput sa-l frece pe acolo. Dupa cateva dresuri de voci si o atentionare nu foarte subtila din partea oratoarei, mama responsabila si-a inhatat plodul si a iesit cu el pe hol. Chestia asta n-a adus tocmai efectul scontat, fiindca afara copilul a descoperit ca trenul are si sirena. Cred ca era una adevarata ca pedagoaga a trebuit sa isi urle discursul, e drept ca si noi ne cam hlizeam. Despartirile au constat in trei fete ce au schimbat scoala sau au promovat in ciclul urmator (a 7a) care au venit pe rand sa primeasca un cadou specific tarii lor de origine (Australia, Maroc si nu mai stiu) si sa tina un mic discurs care mai incalcit, care mai timid si, la urma intre lacrimi. Asta a fost inceputul sfarsitului. Toata suflarea feminina sub 12 ani a inceput sa verse lacrimi de despartire, in frunte cu sora mica a uneia dintre vizate care nu reusea nicicum sa inteleaga ca sora-sa nu se desparte SI de ea. S-au udat tricourile, s-au jurat intalniri si asa pana cand s-a stins lumina si intre suspine a inceput muzica prezentarii de filme si diapozitive. Dupa ce a fost alungat ochelaristul din fata obiectivului proiectorului (cred ca se intreba baiatul de ce se vede asa de rau cand sta el in locul ala bun) am vazut poze si filme cu copii ce faceau body drumming in cel mai variate moduri (coate de masa, pumni in falca, imaginatia nu are limite), isi uscau ciorapii pe batz la foc, se scobeau in nas, pocneau baloane, ce mai tura vura, cred ca e o sarbatoare continua in hortul asta.
Dupa care a venit vremea desertului! Si bineinteles, a urmatoarelor confuzii. Tiramisu? Nuuu, ananas in spuma de ou. Muffins? Nuuu, biscuiti in cupe de hartie (sau muffins de anul trecut). Plus sucuri in sandale, stim noi deja cum. Masina de cafea a dat ortul popii, a trebuit scoasa din priza ca nu se mai oprea din rasnit... cafeaua pudra nu pare sa fie prea apreciata. Fetele au mai plans o tura, sau au continuat in grupulete pe dupa casa, dupa care s-au hotarat sa mai prezinte o ultima data numarul lor de dans in grup pe Shakira. Date fiind fetzele rosii si ochii umflati a fost un moment cu adevarat special. Nici nu puteau saracele sa se opreasca sa-si sufle nasul linistite in toiul melodiei ca si se ciocneau celelalte dansatoare de ele. Singura victima a fost din fericire arta, nu ca anul trecut cand dupa jocurile cu frisbee trei copii si-au spart buza (ghici ce se intampla cand iei doi copii, unul care arunca foarte precis si celalalt care nu poate prinde bine) si unuia i-a picat un dinte care trebuia oricum sa-i pice, ca norocul.
Lumea se cam pregatea de plecare asa ca a fost scoasa repede la bataie noua catapulta de Mohrenkopf. Nu stiu ce s-a intamplat cu catapulta veche, cred ca a bagat destui copii in spital si a putut fi retrasa. Asta nu mai arunca prajitura direct in fata copiilor ca si cealalta, ci in sus.
Cum era noapte deja nu era deloc o chestie usoara sa vezi cand coboara aia catre tine si sa apreciezi unde te pocneste, dar oricum era doar spuma de vanilie impachetata bine, si si mult mai mica decat anul trecut. Copiii mai mari oricum le prindeau din zbor, cei mai mici care cum avea norocul (ii mai aparau si ochelarii pe cei care aveau asa ceva). Apreciez ca s-a renuntat la aruncatul la tinta cu mingi de tenis, cred ca s-au plans parintii de numarul de gauri in genunchii cautatorilor de mingi pe sub casa. Acum s-a aruncat cu saculeti cu nisip, care nu s-au spart chiar toti si n-au suparat pe nimeni cand mai aterizau pe cineva dupa o aruncare mai nefericita. Cei mai mici au fost foarte ex-ta-zi-ati de catapulta. S-au batut si tras de par ca sa-si stabileasca ordinea aruncarilor, dupa care s-au pus pe treaba. Ceilalti s-au luat cu dansul mancatul respectiv plansul asa ca au uitat de cei mici care au continuat sa arunce pana cand s-au terminat Mohrenköpfe. Pana cand nu i s-a facut unuia rau de la ele (bineinteles ca le-au mancat imediat) nu s-a sesizat nimeni ce frumos stau ei la rand dragii de ei si tot artunca mereu si mereu - era pur si simplu prea mare liniste si ordine.
Asa ca am inceput sa impachetam. Dupa ce le-am strans pe toate am constatat ca mesele si bancile odata impachetate au niste numere pe spate si tot felul de lemnisoare diferite, dar n-a mai stat nimeni sa dezlege acest puzzle. Am zis ca nu le mai miscam de acolo "nici sa ploua cu carnati" si am pornit catre case carandu-ne in brate copiii epuizati, in sunetul clopotelor de miezul noptii. La anul venim din nou, mi-am scris in calendar deja.
PS: Colegii de servici au intrebat daca chestiile astea chiar s-au intamplat si nu e cumva vreun film, dupa care au sugerat sa vindem bilete ca sigur ar veni si altii sa vada asa sarbatoare. O sa transmit ideea persoanelor cu putere de decizie.
Apoi au urmat despartirile, sfarsitul anului fiind. Cea mai veche pedagoaga a tinut un discurs, adica abia a inceput discursul ca un fratior mai mic a descoperit sub o masa un trenulet si a inceput sa-l frece pe acolo. Dupa cateva dresuri de voci si o atentionare nu foarte subtila din partea oratoarei, mama responsabila si-a inhatat plodul si a iesit cu el pe hol. Chestia asta n-a adus tocmai efectul scontat, fiindca afara copilul a descoperit ca trenul are si sirena. Cred ca era una adevarata ca pedagoaga a trebuit sa isi urle discursul, e drept ca si noi ne cam hlizeam. Despartirile au constat in trei fete ce au schimbat scoala sau au promovat in ciclul urmator (a 7a) care au venit pe rand sa primeasca un cadou specific tarii lor de origine (Australia, Maroc si nu mai stiu) si sa tina un mic discurs care mai incalcit, care mai timid si, la urma intre lacrimi. Asta a fost inceputul sfarsitului. Toata suflarea feminina sub 12 ani a inceput sa verse lacrimi de despartire, in frunte cu sora mica a uneia dintre vizate care nu reusea nicicum sa inteleaga ca sora-sa nu se desparte SI de ea. S-au udat tricourile, s-au jurat intalniri si asa pana cand s-a stins lumina si intre suspine a inceput muzica prezentarii de filme si diapozitive. Dupa ce a fost alungat ochelaristul din fata obiectivului proiectorului (cred ca se intreba baiatul de ce se vede asa de rau cand sta el in locul ala bun) am vazut poze si filme cu copii ce faceau body drumming in cel mai variate moduri (coate de masa, pumni in falca, imaginatia nu are limite), isi uscau ciorapii pe batz la foc, se scobeau in nas, pocneau baloane, ce mai tura vura, cred ca e o sarbatoare continua in hortul asta.
Dupa care a venit vremea desertului! Si bineinteles, a urmatoarelor confuzii. Tiramisu? Nuuu, ananas in spuma de ou. Muffins? Nuuu, biscuiti in cupe de hartie (sau muffins de anul trecut). Plus sucuri in sandale, stim noi deja cum. Masina de cafea a dat ortul popii, a trebuit scoasa din priza ca nu se mai oprea din rasnit... cafeaua pudra nu pare sa fie prea apreciata. Fetele au mai plans o tura, sau au continuat in grupulete pe dupa casa, dupa care s-au hotarat sa mai prezinte o ultima data numarul lor de dans in grup pe Shakira. Date fiind fetzele rosii si ochii umflati a fost un moment cu adevarat special. Nici nu puteau saracele sa se opreasca sa-si sufle nasul linistite in toiul melodiei ca si se ciocneau celelalte dansatoare de ele. Singura victima a fost din fericire arta, nu ca anul trecut cand dupa jocurile cu frisbee trei copii si-au spart buza (ghici ce se intampla cand iei doi copii, unul care arunca foarte precis si celalalt care nu poate prinde bine) si unuia i-a picat un dinte care trebuia oricum sa-i pice, ca norocul.
Cum era noapte deja nu era deloc o chestie usoara sa vezi cand coboara aia catre tine si sa apreciezi unde te pocneste, dar oricum era doar spuma de vanilie impachetata bine, si si mult mai mica decat anul trecut. Copiii mai mari oricum le prindeau din zbor, cei mai mici care cum avea norocul (ii mai aparau si ochelarii pe cei care aveau asa ceva). Apreciez ca s-a renuntat la aruncatul la tinta cu mingi de tenis, cred ca s-au plans parintii de numarul de gauri in genunchii cautatorilor de mingi pe sub casa. Acum s-a aruncat cu saculeti cu nisip, care nu s-au spart chiar toti si n-au suparat pe nimeni cand mai aterizau pe cineva dupa o aruncare mai nefericita. Cei mai mici au fost foarte ex-ta-zi-ati de catapulta. S-au batut si tras de par ca sa-si stabileasca ordinea aruncarilor, dupa care s-au pus pe treaba. Ceilalti s-au luat cu dansul mancatul respectiv plansul asa ca au uitat de cei mici care au continuat sa arunce pana cand s-au terminat Mohrenköpfe. Pana cand nu i s-a facut unuia rau de la ele (bineinteles ca le-au mancat imediat) nu s-a sesizat nimeni ce frumos stau ei la rand dragii de ei si tot artunca mereu si mereu - era pur si simplu prea mare liniste si ordine.
Asa ca am inceput sa impachetam. Dupa ce le-am strans pe toate am constatat ca mesele si bancile odata impachetate au niste numere pe spate si tot felul de lemnisoare diferite, dar n-a mai stat nimeni sa dezlege acest puzzle. Am zis ca nu le mai miscam de acolo "nici sa ploua cu carnati" si am pornit catre case carandu-ne in brate copiii epuizati, in sunetul clopotelor de miezul noptii. La anul venim din nou, mi-am scris in calendar deja.
PS: Colegii de servici au intrebat daca chestiile astea chiar s-au intamplat si nu e cumva vreun film, dupa care au sugerat sa vindem bilete ca sigur ar veni si altii sa vada asa sarbatoare. O sa transmit ideea persoanelor cu putere de decizie.
joi, 14 iulie 2011
Distractii scolare, 1
Ah, si a mai trecut un an si am supravietuit unei alte sarbatori a verii la after-scool. Sarbatoarea cu aceasta ocazie a sfarsitului de an si inceputului verii e scrisa cu rosu in calendarul meu, e ceva ce odata vazut nu mai vrei sa ratezi. Sau te feresti ca dracu' de tamaie, depinde de personalitatea fiecaruia (eu apartin primei categorii) Am ratat inceputul de data asta fiindca am vrut sa termin ceva la lucru. Nu am ratat atat de mult pe cat credeam caci desi pe invitatie scria 5 jumate, a inceput la 6 jumatate, de vina fiind o regretabila greseala de tipar. Nu stiu ce-au zis cei care au fost la ora de pe invitatie, nu i-am intrebat din motive de siguranta personala. Oricum la 7 si jumatate cand am ajuns eu deja se terminasera gustaricile si mai primeai numai bauturi racoritoare. La standul de bauturi servea fiica-mea, o persoana foarte generoasa din fire. Copiii au apreciat-o vizibil, parintii cred ca mai putin - cum generozitatea ei intrecea un pic marimea paharelor, daca veneai din greseala prea aproape de masa primeai picaturi racoritoare direct in sandale. Cum ziceam, nu oricine se poate bucura de chestia asta, as zice ca bucuria scade odata cu varsta. Pana la urma s-a trecut totusi la autoservire caci copiii si-au reluat spectacolul.
Prima parte de spectacol am ratat-o la servici fiind, asa ca m-am apropiat plin de sperante. Spectacolul de obicei e o scena unde vin pe rand toti copiii care au chef sa arate ceva, si chiar arata de vrei sau nu vrei. Scartaie copilul tau ingrozitor la vioara? Pai sa vina la noi, avem loc si pentru el. Acum insa se spuneau poezii si se hlizea. N-am prea inteles ce poezii au fost, lumea s-a distrat insa foarte bine. Fiica-mea a fost distrusa de vestea ca trebuie sa renunte la rolul de politist din sceneta urmatoare (poate si din cauza ca nu a fost la nici o repetitie) dar cand s-a inrosit toata a fost consolata imediat cu un rol de scolarita care citeste dintr-o carte (nu garantez ca nu l-au inventat pe loc pentru ea). O carte a uitat insa sa-si ia pe "scena" asa ca a trebuit sa isi citeasca din palme, experienta cu siguranta utila pentru cand va trece la cititul in palma altora ca si ilustrii nostri concetateni cu salba de galbeni.
Hopa, de la un etaj de deasupra au inceput sa cada parasute facute din servetele cu bomboane. Spectacolul a trebuit bineinteles intrerupt din cauza chiotelor, debandadei si inghesuielii create. Nu se stie cine a dat startul la parasute dar a fost clar ca n-au gasit timpul sau resursele necesare sa se construiasca toate parasutele planuite. Dupa primul si singurul desant, copiii de sus au inceput sa arunce cu bomboanele asa, fara parasute. Bomboane din alea tari, zic. Dupa cateva rafale lumea de jos a realizat ca nu-i de gluma si in aceleasi tipete au fugit sa se adaposteasca, respectiv cine avea capul mai tare a zis partz si a cules nestingherit mai departe.
Apoi s-a anuntat masa principala... Mesele astea sunt organizate asa ca fiecare parinte aduce ceva, conform traditiei sale de la mama ei/lui. Si atatea traditii sunt reprezentate aici... e o aventura dupa ce iti umpli farfuria, nu stii niciodata ce o sa-ti aduca imbucatura urmatoare. Confuziile de astazi au fost, in ordine: in loc de salata de boeuf era piure de cartofi cu fasole si ou fiert, ce parea snitzel era omleta cu chorizo, couscous cu menta era bulgur cu peste (si menta, na) iar ce arata ca un tort de castraveti era de fapt un munte de sandviciuri cu ton pe care le taiai cu cutitul (daca aveai peste 18 ani, daca nu iti infigeai degetele). La grillul unde se lupta un tatic sa salveze carbunii dintre carnatzi (sau invers) nu m-am mai dus, i-am lasat pe altii sa-si trateze aciditatea linistiti. M-am conversat insa cu noua sefa pedagoga care mi-a relatat despre fostele ei slujbe la copiii hiperactivi din scoala speciala sau cu delicventii minori. Ce sa zic, respekt total. Cred ca aici printre noi i se pare pepsi, a venit sa-si pregateasca pensia sau asa ceva (nu ca ar avea mai mult de 40).
Prima parte de spectacol am ratat-o la servici fiind, asa ca m-am apropiat plin de sperante. Spectacolul de obicei e o scena unde vin pe rand toti copiii care au chef sa arate ceva, si chiar arata de vrei sau nu vrei. Scartaie copilul tau ingrozitor la vioara? Pai sa vina la noi, avem loc si pentru el. Acum insa se spuneau poezii si se hlizea. N-am prea inteles ce poezii au fost, lumea s-a distrat insa foarte bine. Fiica-mea a fost distrusa de vestea ca trebuie sa renunte la rolul de politist din sceneta urmatoare (poate si din cauza ca nu a fost la nici o repetitie) dar cand s-a inrosit toata a fost consolata imediat cu un rol de scolarita care citeste dintr-o carte (nu garantez ca nu l-au inventat pe loc pentru ea). O carte a uitat insa sa-si ia pe "scena" asa ca a trebuit sa isi citeasca din palme, experienta cu siguranta utila pentru cand va trece la cititul in palma altora ca si ilustrii nostri concetateni cu salba de galbeni.
Hopa, de la un etaj de deasupra au inceput sa cada parasute facute din servetele cu bomboane. Spectacolul a trebuit bineinteles intrerupt din cauza chiotelor, debandadei si inghesuielii create. Nu se stie cine a dat startul la parasute dar a fost clar ca n-au gasit timpul sau resursele necesare sa se construiasca toate parasutele planuite. Dupa primul si singurul desant, copiii de sus au inceput sa arunce cu bomboanele asa, fara parasute. Bomboane din alea tari, zic. Dupa cateva rafale lumea de jos a realizat ca nu-i de gluma si in aceleasi tipete au fugit sa se adaposteasca, respectiv cine avea capul mai tare a zis partz si a cules nestingherit mai departe.
Apoi s-a anuntat masa principala... Mesele astea sunt organizate asa ca fiecare parinte aduce ceva, conform traditiei sale de la mama ei/lui. Si atatea traditii sunt reprezentate aici... e o aventura dupa ce iti umpli farfuria, nu stii niciodata ce o sa-ti aduca imbucatura urmatoare. Confuziile de astazi au fost, in ordine: in loc de salata de boeuf era piure de cartofi cu fasole si ou fiert, ce parea snitzel era omleta cu chorizo, couscous cu menta era bulgur cu peste (si menta, na) iar ce arata ca un tort de castraveti era de fapt un munte de sandviciuri cu ton pe care le taiai cu cutitul (daca aveai peste 18 ani, daca nu iti infigeai degetele). La grillul unde se lupta un tatic sa salveze carbunii dintre carnatzi (sau invers) nu m-am mai dus, i-am lasat pe altii sa-si trateze aciditatea linistiti. M-am conversat insa cu noua sefa pedagoga care mi-a relatat despre fostele ei slujbe la copiii hiperactivi din scoala speciala sau cu delicventii minori. Ce sa zic, respekt total. Cred ca aici printre noi i se pare pepsi, a venit sa-si pregateasca pensia sau asa ceva (nu ca ar avea mai mult de 40).
sâmbătă, 25 iunie 2011
Basescu de fata cu reactiunea
Exista un proverb ce se potriveste excelent la faza asta: un prost arunca o piatra in apa si zece intelepti se chinuie sa o scoata.
Trebuie cu adevarat sa ii pese cuiva ce mai scoate Basescu pe gaura de mancat?
E doar o dovada in plus ca romanului nou ii place sa se tavaleasca in noroi. Iubeste asta, indiferent de cate diplome are.
Trebuie cu adevarat sa ii pese cuiva ce mai scoate Basescu pe gaura de mancat?
E doar o dovada in plus ca romanului nou ii place sa se tavaleasca in noroi. Iubeste asta, indiferent de cate diplome are.
sâmbătă, 21 mai 2011
IP2 v2
A mai trecut un pic de la vestea cea buna si mi-a mai trecut avantul revolutionar. Dar chiar daca mi-a trecut indignarea si s-a lasat greata, asta sa fie problema mea caci faptele simple raman.
- actualul papa a spus ca beatificarea a fost grabita caci deja la inmormantarea lui IP2 i-a simtit mirosul sfant (ce spune?!)
- si ca asa repede a vrut Aldesus (El a scris cererea?)
- a facut si o minune: o calugarita l-a intalnit o data, apoi dupa cativa ani s-a vindecat de Parkinson (clar, fiindca s-a intalnit cu IP2)
Ce sa mai zic, curat murdar. Sunt sigur ca i se va gasi imediat o a doua minune, ca a preschimbat apa din frigiderele Vaticanului in gheata, sau ca a inmultit o paine in mii de faramite. Fiindca merita, da.
- actualul papa a spus ca beatificarea a fost grabita caci deja la inmormantarea lui IP2 i-a simtit mirosul sfant (ce spune?!)
- si ca asa repede a vrut Aldesus (El a scris cererea?)
- a facut si o minune: o calugarita l-a intalnit o data, apoi dupa cativa ani s-a vindecat de Parkinson (clar, fiindca s-a intalnit cu IP2)
Ce sa mai zic, curat murdar. Sunt sigur ca i se va gasi imediat o a doua minune, ca a preschimbat apa din frigiderele Vaticanului in gheata, sau ca a inmultit o paine in mii de faramite. Fiindca merita, da.
marți, 3 mai 2011
IP2
Tocmai ce m-am intors din vacanta sa aflu ca Ioan Paul al doilea (numit de acum si IP2) va fi beatificat si pe urma sanctificat. Alta mai gogonata n-am auzit, trebuie sa scriu neaparat despre asta!
Insa zilele urmatoare, cand ma mai asez.
Insa zilele urmatoare, cand ma mai asez.
luni, 28 martie 2011
Zvarcoliri proto-politice
Niste romani s-au saturat de PDL, de PSD sau de PNL. Vor sa-si bage picioarele in toti astia. Si ce e nou in asta, veti zice? Ei, nou este ca romanii vor sa se organizeze. Vor sa-si faca vocea auzita. Nu mai vor sa se milogeasca de alde ala sau alalalt sa le mareasca pensia, nu mai vor sa primeasca ulei si faina de alegeri. Ce fraieri, ar zice unii. Ce naivi, ar zice altii. Si o si zic, si unii si altii, insa romanii astia de care e vorba s-au saturat cu adevarat si nu-i mai baga in seama pe toti palavragii.
S-a pornit cu un grup pe Facebook, fiindca na daca se poate in Tunisia de ce nu si la noi. N-a durat insa mult pana lumea si-a dat seama ca pe Facebook poti sa faci galagie mare, insa nimic mai mult. De Twitter ce sa mai vorbesc, asa ca s-a propus un forum. Lumea insa si-a dat seama ca-i place de fapt sa faca galagie pe Facebook, si i-e lene sau rusine sa scrie pe inca un forum cu un nume asa pretentios. Asa ca unii s-au gandit ca tot modul traditional, la o tacla, e cel mai sanatos. Si bine au facut, s-au adunat in grupuri de initiativa si au inceput sa puna tara la cale.
Si astfel a inceput sa se vorbeasca despre grupul 1 de initiativa, cu un nume promitator, Alternativa Romania Europeana. Cele cateva intalniri offline nu au lasat prea multe urme in constiinta neparticipantilor, in ciuda promisiunilor de transparenta. Nu s-a vazut vreo ordine de zi, nimeni nu a luat notite, asa ca nu prea stim ce se intampla acolo. Transparenta, nenicule. Insa Alternativa a venit cu un ditamai formularul oficial de inscriere, in care viitorul membru jura ca nu fura, ca aduce ofrande saptamanal maicii tereza si ca-si doneaza rinichii la saraci. Pardon, vorbesc prostii. Viitorul membru jura numai ca adera la valorile, principiile, doctrina si programul organizatiei, precum si ca respecta statutul si regulamentele interne si militeaza pentru obiectivele acestuia. Dupa care da o gramada de date personale, o mina de aur pentru cei care vor sa ia imprumuturi in numele tau. Dar pardon, care sunt valorile organizatiei? Si care organizatie, partidul sau o alta organizatie? Dar care-s principiile ei? Sau doctrina? Stim care e programul? Pai frate, eu daca semnez cearceaful asta la ce ader? Vivat birocratia, traiasca-n veci farmecul ei, hei hei hei ea-ti aduce tot ce vrei (muzica: Marina Voica). Mai putin membri.
In acest moment de tensiune sare in schema grupul doi, cu un nume mai simplu si mai direct: Grupul de Initiativa Online. E drept ca in manifest aminteste si activitatea offline, ceea ce nu e deloc rau. Urmeaza insa contradictiile, bineinteles: deciziile sunt luate atat direct cat si indirect, liderul insa direct, admisia semnelor de intrebare pe baza unei comisii inca nedefinite... nu lipsesc nici cuvintele grele, cu priza la alegatori "baroni de partid", "securisti". Iar modelul, care este? Cel al managementului proiectelor. Sper ca nu este vorba de proiectele alea din bani europeni, gaurile negre. Fiindca na, un proiect nu este neaparat un succes, din contra... si ce vad aici nu incepe deloc bine: nu au nevoie de observatori sau comentatori. Opinia palmasului este singura care conteaza, doar se stie din intelepciunea populara, cine munceste nu greseste. Parca asa era, nu?
E bine insa ca incepe. Conform unui motto super rasuflat "romani, vi se pregateste ceva". Romanii insa merita ceva mai mult decat inca un fleosc. Sunt oameni care au si ei pareri, si au ochi sa vada in jurul lor. Cine o sa-i intrebe si pe ei?
S-a pornit cu un grup pe Facebook, fiindca na daca se poate in Tunisia de ce nu si la noi. N-a durat insa mult pana lumea si-a dat seama ca pe Facebook poti sa faci galagie mare, insa nimic mai mult. De Twitter ce sa mai vorbesc, asa ca s-a propus un forum. Lumea insa si-a dat seama ca-i place de fapt sa faca galagie pe Facebook, si i-e lene sau rusine sa scrie pe inca un forum cu un nume asa pretentios. Asa ca unii s-au gandit ca tot modul traditional, la o tacla, e cel mai sanatos. Si bine au facut, s-au adunat in grupuri de initiativa si au inceput sa puna tara la cale.
Si astfel a inceput sa se vorbeasca despre grupul 1 de initiativa, cu un nume promitator, Alternativa Romania Europeana. Cele cateva intalniri offline nu au lasat prea multe urme in constiinta neparticipantilor, in ciuda promisiunilor de transparenta. Nu s-a vazut vreo ordine de zi, nimeni nu a luat notite, asa ca nu prea stim ce se intampla acolo. Transparenta, nenicule. Insa Alternativa a venit cu un ditamai formularul oficial de inscriere, in care viitorul membru jura ca nu fura, ca aduce ofrande saptamanal maicii tereza si ca-si doneaza rinichii la saraci. Pardon, vorbesc prostii. Viitorul membru jura numai ca adera la valorile, principiile, doctrina si programul organizatiei, precum si ca respecta statutul si regulamentele interne si militeaza pentru obiectivele acestuia. Dupa care da o gramada de date personale, o mina de aur pentru cei care vor sa ia imprumuturi in numele tau. Dar pardon, care sunt valorile organizatiei? Si care organizatie, partidul sau o alta organizatie? Dar care-s principiile ei? Sau doctrina? Stim care e programul? Pai frate, eu daca semnez cearceaful asta la ce ader? Vivat birocratia, traiasca-n veci farmecul ei, hei hei hei ea-ti aduce tot ce vrei (muzica: Marina Voica). Mai putin membri.
In acest moment de tensiune sare in schema grupul doi, cu un nume mai simplu si mai direct: Grupul de Initiativa Online. E drept ca in manifest aminteste si activitatea offline, ceea ce nu e deloc rau. Urmeaza insa contradictiile, bineinteles: deciziile sunt luate atat direct cat si indirect, liderul insa direct, admisia semnelor de intrebare pe baza unei comisii inca nedefinite... nu lipsesc nici cuvintele grele, cu priza la alegatori "baroni de partid", "securisti". Iar modelul, care este? Cel al managementului proiectelor. Sper ca nu este vorba de proiectele alea din bani europeni, gaurile negre. Fiindca na, un proiect nu este neaparat un succes, din contra... si ce vad aici nu incepe deloc bine: nu au nevoie de observatori sau comentatori. Opinia palmasului este singura care conteaza, doar se stie din intelepciunea populara, cine munceste nu greseste. Parca asa era, nu?
E bine insa ca incepe. Conform unui motto super rasuflat "romani, vi se pregateste ceva". Romanii insa merita ceva mai mult decat inca un fleosc. Sunt oameni care au si ei pareri, si au ochi sa vada in jurul lor. Cine o sa-i intrebe si pe ei?
luni, 28 februarie 2011
Fericiti cei primitivi
Intrebarea de astazi este: chiar au fost mai fericiti oamenii primitivi, asa cum citeaza Lex ca spun Gray/Diamond?
Asa cum exista destui care critica calculatoarele scriind esee in Word, altii critica agricultura rontaind un colt de paine. Cum-necum, odata cu trecerea la agricultura succesul omului ca specie n-a mai putut fi stavilit. Tragand linia din punctul de vedere al Mamei Naturi, am evoluat. Omul o fi trait o vreme mai putin odata cu acel salt, insa cu timpul s-a adaptat si acum traieste mult mai mult decat atunci. Ok, astazi cu ajutorul nenatural al medicinei moderna, dar altfel daca ma uit la inceputul secolului trecut totusi nu observ nici o scadere a duratei de viata naturale fata de epoca primitiva (iar tentatia ma trage sa zic din contra).
Daca traieste mai deprimat si mai anxios decat inainte? E greu de dovedit, daca nu imposibil... chiar sunt curios ce fel de argumente poate aduce cineva in favoarea unei noi depresii. Un animal salbatic este mai fericit in mediul sau salbatic, insa ce este aia mediul sau salbatic depinde de la animal la animal. O cartita este super fericita in intunericul din mina, de ce nu ne comparam cu aia daca tot e sa facem comparatii exagerate? Insa omul primitiv, ehei, isi putea oare permite sa fie anxios? Existau si conditii pentru criminali in serie? Nu, nu-s intrebari retorice si cel mai bun raspuns la ele este "habar n-avem". Eu chiar o sa ma aventurez sa raspund ca "da' de unde". Oricum, multe din hulitele boli care-i macina omului astazi sanatatea nu existau inainte pentru simplul fapt ca microbii si fiarele salbatice aveau grija sa te macine mai devreme. Plus ca "zeci de milioane" de suferinzi la ora actuala inseamna nici macar un procent din populatia speciei.
E adevarat ca evolutia aceasta a omului a mers cumva invers. "Evolutia" speciei in acceptanta obisnuita se face la presiunea mediului, pe cand omul cel putin astazi evolueaza sub presiunea proprie. E drept, e tot un mediu, insa e un mediu creat si controlat chiar de om, un bumerang al actiunilor proprii daca vreti. Omul la ora actuala, dara ar fi sa ne luam dupa regulile Mamei Naturi inca o data, sucomba sub presiunea propriului succes. Orice animal se inmulteste pana cand mediul nu-l mai suporta. Cum s-ar comporta o familie de sobolani inchisi intr-o camara cu alimente? Ar fi mai economici si mai chibzuiti decat oamenii? Sau s-ar inmulti linistiti, ar manca toata faina, ar kk toate colturile si in sfarsit ar muri toti de foame, anxiosi si luptandu-se intre ei. De ce s-ar comporta omul altfel? Din cauza semintei divine? Ok asta ultima a fost o gluma...
Asa cum exista destui care critica calculatoarele scriind esee in Word, altii critica agricultura rontaind un colt de paine. Cum-necum, odata cu trecerea la agricultura succesul omului ca specie n-a mai putut fi stavilit. Tragand linia din punctul de vedere al Mamei Naturi, am evoluat. Omul o fi trait o vreme mai putin odata cu acel salt, insa cu timpul s-a adaptat si acum traieste mult mai mult decat atunci. Ok, astazi cu ajutorul nenatural al medicinei moderna, dar altfel daca ma uit la inceputul secolului trecut totusi nu observ nici o scadere a duratei de viata naturale fata de epoca primitiva (iar tentatia ma trage sa zic din contra).
Daca traieste mai deprimat si mai anxios decat inainte? E greu de dovedit, daca nu imposibil... chiar sunt curios ce fel de argumente poate aduce cineva in favoarea unei noi depresii. Un animal salbatic este mai fericit in mediul sau salbatic, insa ce este aia mediul sau salbatic depinde de la animal la animal. O cartita este super fericita in intunericul din mina, de ce nu ne comparam cu aia daca tot e sa facem comparatii exagerate? Insa omul primitiv, ehei, isi putea oare permite sa fie anxios? Existau si conditii pentru criminali in serie? Nu, nu-s intrebari retorice si cel mai bun raspuns la ele este "habar n-avem". Eu chiar o sa ma aventurez sa raspund ca "da' de unde". Oricum, multe din hulitele boli care-i macina omului astazi sanatatea nu existau inainte pentru simplul fapt ca microbii si fiarele salbatice aveau grija sa te macine mai devreme. Plus ca "zeci de milioane" de suferinzi la ora actuala inseamna nici macar un procent din populatia speciei.
E adevarat ca evolutia aceasta a omului a mers cumva invers. "Evolutia" speciei in acceptanta obisnuita se face la presiunea mediului, pe cand omul cel putin astazi evolueaza sub presiunea proprie. E drept, e tot un mediu, insa e un mediu creat si controlat chiar de om, un bumerang al actiunilor proprii daca vreti. Omul la ora actuala, dara ar fi sa ne luam dupa regulile Mamei Naturi inca o data, sucomba sub presiunea propriului succes. Orice animal se inmulteste pana cand mediul nu-l mai suporta. Cum s-ar comporta o familie de sobolani inchisi intr-o camara cu alimente? Ar fi mai economici si mai chibzuiti decat oamenii? Sau s-ar inmulti linistiti, ar manca toata faina, ar kk toate colturile si in sfarsit ar muri toti de foame, anxiosi si luptandu-se intre ei. De ce s-ar comporta omul altfel? Din cauza semintei divine? Ok asta ultima a fost o gluma...
miercuri, 19 ianuarie 2011
Arta pentru arta
Ne referim mereu la arta omului primitiv, dar vorba e: avem vreun habar ce insemnau pentru Ugh figurile de pe peretele din Lascaux? Pai n-avem dom'le nici un habar, asa ca orice comentarii despre arta comunei primitive sunt total aiurea. Dar revenind la extrema numita comuna primitiva despre care ne dam cu parerea fara sa avem habar, si tragand o linie pana la arta contemporana despre care avem foarte habar (cica) rezulta o serie de epoci despre care avem foarte putin habar, si apoi tot mai mult pe cat ne apropiem de ziua de azi.
Bineinteles dupa asa o interpolare putem si extrapola, anume la picturile maimutelor desi pe astea nu le ia multa lume in serios. De ce, nu stiu, probabil fiindca animal=prost pentru multi. Dar, ce inseamna culorile pentru cimpanzeii aia din zoo? Ca sa le picteze le face vizibil placere...
Dar ce e aia ARTA? Cand comparam arta de astazi cu cea de acum 1000 de ani, comparam in acelasi timp si NOTIUNILE de arta de acum cu cele de acum 1000 de ani? Comparam si consumatorii, si criteriile lor? Nu prea, hm? Doar, de cand se reduce arta la simplul obiect de arta? Se scriu volume peste tomuri de filosofii de circuit inchis, dar ce-i pasa consumatorului despre aceste filosofii? Si de fapt, cine este consumatorul? Ii pasa de fapt artistului de consumator? ASTA este o deosebire majora fata de, sa zicem evul mediu, sau renastere cand se picta pentru cineva anume, sau pentru o ocazie anume. Astazi artistul creeaza ce are chef, iar cel ce se intampla sa aiba succes este acuzat de preacurvie. Na, dupa normele de astazi da Vinci si Boticelli au fost niste curve artistice.
Cati dintre cei vechi si-au folosit arta pentru a explica ceva filosofic? Ca na, astazi daca opera ta n-are si semnificatie esoterica esti de kko. Cati dintre cei vechi s-au autodenumit rebeli? Hm, nu cred ca au indraznit prea multi. Zau, a vorbi despre istoria artei nu ajuta cu absolut nimic intelegerii artei de astazi.
Bineinteles dupa asa o interpolare putem si extrapola, anume la picturile maimutelor desi pe astea nu le ia multa lume in serios. De ce, nu stiu, probabil fiindca animal=prost pentru multi. Dar, ce inseamna culorile pentru cimpanzeii aia din zoo? Ca sa le picteze le face vizibil placere...
Dar ce e aia ARTA? Cand comparam arta de astazi cu cea de acum 1000 de ani, comparam in acelasi timp si NOTIUNILE de arta de acum cu cele de acum 1000 de ani? Comparam si consumatorii, si criteriile lor? Nu prea, hm? Doar, de cand se reduce arta la simplul obiect de arta? Se scriu volume peste tomuri de filosofii de circuit inchis, dar ce-i pasa consumatorului despre aceste filosofii? Si de fapt, cine este consumatorul? Ii pasa de fapt artistului de consumator? ASTA este o deosebire majora fata de, sa zicem evul mediu, sau renastere cand se picta pentru cineva anume, sau pentru o ocazie anume. Astazi artistul creeaza ce are chef, iar cel ce se intampla sa aiba succes este acuzat de preacurvie. Na, dupa normele de astazi da Vinci si Boticelli au fost niste curve artistice.
Cati dintre cei vechi si-au folosit arta pentru a explica ceva filosofic? Ca na, astazi daca opera ta n-are si semnificatie esoterica esti de kko. Cati dintre cei vechi s-au autodenumit rebeli? Hm, nu cred ca au indraznit prea multi. Zau, a vorbi despre istoria artei nu ajuta cu absolut nimic intelegerii artei de astazi.
vineri, 7 ianuarie 2011
Dreapta de poveste
Ia ce observ eu pe hotnews acolo unde tot romanul critica pe unii sau pe altii pan' la cenzurare: intr-o directie e totusi practic unanimitate. Care? Care? Toti isi doresc un adevarat partid de dreapta. Sufera ca niste caini cand Crin sau ailalti caraghiosi scapa ca nu-s chiar de dreapta, ca nu-s adevarati (ci sunt adevarahati). Si se lamenteaza.
Dar nu asta e problema mea. De ce insa nu-si doreste nici unul si un partid de STANGA? Zic de un PARTID, adica chestie din aia cu doctrina, cu planuri economice, cu oameni cu tinuta, adica avioane cum nu s-au vazut pe la noi prin tarisoara noastra cuibusor de mafioti. Adicaa cumva tot romanul e convins de justetea doctrinei de dreapta, sau hotnews aglomereaza cumva polul asta?
Dupa care stau stramb si ma gandesc la sondajul nu-foarte-vechi al ICCV si realizez plesnindu-mi fruntea ca de fapt romanul habar n-are ce-i ala liberalism si dreapta si aia aia: dreapta e pentru noi un fel de Fat Frumos gata sa taie din coapsa (la concret, preferabil a altuia) ca sa scoata din groapa Ghionoaia si pe el cu ea. Ditamai eroul - de poveste.
Dar ce-ar fi sa mai coboram din aburii povestilor?
Dar nu asta e problema mea. De ce insa nu-si doreste nici unul si un partid de STANGA? Zic de un PARTID, adica chestie din aia cu doctrina, cu planuri economice, cu oameni cu tinuta, adica avioane cum nu s-au vazut pe la noi prin tarisoara noastra cuibusor de mafioti. Adicaa cumva tot romanul e convins de justetea doctrinei de dreapta, sau hotnews aglomereaza cumva polul asta?
Dupa care stau stramb si ma gandesc la sondajul nu-foarte-vechi al ICCV si realizez plesnindu-mi fruntea ca de fapt romanul habar n-are ce-i ala liberalism si dreapta si aia aia: dreapta e pentru noi un fel de Fat Frumos gata sa taie din coapsa (la concret, preferabil a altuia) ca sa scoata din groapa Ghionoaia si pe el cu ea. Ditamai eroul - de poveste.
Dar ce-ar fi sa mai coboram din aburii povestilor?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
