Cat de evident este faptul ca traditiile vin si pleaca? E normal sa ne tinem cu dintii de ele, de care anume, pentru cat timp si cu ce pret?
Acum vreo 2000 de ani era traditie in lumea romana, zic de stramosii aia ai nostri cu care ne mandrim intr-atat, sa se dea cu crestinii-n lei. E bine oare ca s-a renuntat cu timpul la traditia asta? In momentul in care suficient de multi cetateni au considerat-o desueta, s-a dus. Tot acum vreo 2000 de ani, de data asta in lumea iudee de unde ne mandrim ca ne tragem spiritual, se obisnuia sa se dea femeii infidele cu pietre-n cap pana cand... Si traditia asta s-a stins cu timpul - in lumea iudee cel putin - fiindca a zis asa un tip cu prestanta. Se poate si asa la comanda, se pare. Bineinteles ca batranii au protestat, cum sunt sigur ca au protestat si mosii nostri daci cand fiicele lor s-au maritat cu unii tunsi scurt, vorbind o limba pocita si care nu le trageau la vinuri traditionale ca si socrii.
Ah, dar exemplele astea sunt de acum 2000 de ani. Adica, acum 2000 de ani era ok sa schimbi traditiile dar acum nu mai e? Poate ca nu ne gandim la acelasi fel de traditii, hm. De fapt, de fapt si iar de fapt in ziua de azi spunand traditii obisnuim sa ne gandim la obiceiurile populare, ultimul loc de refugiu al traditiilor stramosesti. Obiceiurile astea se cam rezuma la cateva domenii. In primul rand ar fi dansurile/cantecele/basmele - chestii artistice si nevinovate la urma urmei (nimic despre lapidare, observati) carora li s-a "permis" sa supravietuiasca fiindca n-au deranjat prea tare si fiindca au putut fi descarcate de eventualul lor inteles religios - stim noi foarte bine ca nici o religie n-o suporta pe cealalta. La fel s-a intamplat si cu Mos Gerila, mai tineti minte?
Al doilea grup ar fi chestiile neclare pe care le facem o data pe an la niste date aparent aleatorii. Ok, de ce vorbesc asa urat despre ele... pai sa vedem: traditional era sa sarim peste foc. Mai sarim si acum, dupa o betie, dar de ce saream peste foc de fapt? Traditia spune ca asa ni se implinesc dorintele - o pastram ca atare sau o arhivam la rubrica "curiozitati"? Cand spun sa o pastram, chiar asta vreau sa zic: sa sarim peste foc si sa credem cu adevarat ca ni se implineste dorinta aia - oricat de aiurea ni s-ar parea daca am sta o secunda sa ne gandim la ridicolul situatiei. Daca intr-adevar credem inseamna ca suntem traditionali (bravo!), daca insa nu credem si totusi sarim peste foc, inseamna ca o facem numai asa de fatada, cica pastram traditia fara a avea habar de ce inseamna ea de fapt. O pastram sub forma unei traditii de mucava, un arhaism de fatada.
Qui prodest este simplu si clar: avem nevoie de apartenenta istorica si prin trambitarea acestei traditii gaunoase ne fluturam legatura cu stramosii X si Y. Asta insa este un alt subiect, eu am vrut sa ma rezum la
traditia
fara
continut.
PS: la fel si cu colindele. Na.
marți, 30 decembrie 2008
joi, 13 noiembrie 2008
Inafara sau inauntrul jocului
- Your problem is that you don't want to play the game at all, you want to sit on the couch and eat Cheetos while everyone else is playing.
- Well, why shouldn't I? What's the point of their Society, aynway? It never did anything for me.
- The point is that if you laugh and spit in their faces enough times, they'll kick you out of the house - which in this extended methaphor means killing you.
- So, what, you're saying that the only alternative is to show up and play by everyone else's stupid rules??
- Of course not, my woolly friend. You can CHEAT. Twelve Gods know I always did. Nudge die rolls, palm cards, "forget" penalties... but you have to sit down to play first. As long as the people at the table see a fellow player across form them, they'll tolerate you. A crooked player is a pain in the ass, but someone who refuses to play at all makes them start questioning their lives - and people HATE to think. They'd rather lose to a cheater than dwell too long on why they're playing in the first place.
(The Order of the Stick)
Asta e oare lucrul pe care un adolescent rebel ar trebui sa il realizeze, constient sau nu?
Sau e un prim pas catre buza prapastiei pe fundul careia se misca fiintele plate, turtite de cadere?
E vreo deosebire? Does this play have a stage?
Dar... ce regula au regulile?
- Well, why shouldn't I? What's the point of their Society, aynway? It never did anything for me.
- The point is that if you laugh and spit in their faces enough times, they'll kick you out of the house - which in this extended methaphor means killing you.
- So, what, you're saying that the only alternative is to show up and play by everyone else's stupid rules??
- Of course not, my woolly friend. You can CHEAT. Twelve Gods know I always did. Nudge die rolls, palm cards, "forget" penalties... but you have to sit down to play first. As long as the people at the table see a fellow player across form them, they'll tolerate you. A crooked player is a pain in the ass, but someone who refuses to play at all makes them start questioning their lives - and people HATE to think. They'd rather lose to a cheater than dwell too long on why they're playing in the first place.
(The Order of the Stick)
Asta e oare lucrul pe care un adolescent rebel ar trebui sa il realizeze, constient sau nu?
Sau e un prim pas catre buza prapastiei pe fundul careia se misca fiintele plate, turtite de cadere?
E vreo deosebire? Does this play have a stage?
Dar... ce regula au regulile?
.
..:
luni, 27 octombrie 2008
Ce-i aia Omniscient?
Blogul logosfera m-a pus pe ganduri: ce inseamna totusi omniscient? Omniscient este o definitie artificiala data de cineva - omul - care nu stie ce e aia omniscient pentru ca nu a vazut niciodata asa ceva. Din felul in care e folosit termenul se intelege ca omniscient ar fi cineva care [nu (nu stie totul)] - din dubla negatie poti trage orice concluzie nu numai obisnuitul opus absolut. Chiar si definitia de dictionar se foloseste de termeni artificiali ca "infinit" sau "complet"... cand infinitul este un concept prin definitie imaginar, iar a defini omniscient prin complet imi pare la urma urmei o definire circulara. De aceea orice concluzie despre ce poate si nu poate, daca poate, o fiinta omniscienta este un simplu (poate si fascinant) joc logic al imaginatiei.
Ce ar fi daca insa am lucra cu alte definitii ale omniscientei? Definitii care sa nu contrazica atat de evident logica? Religia ar trebui sa fie bucuroasa cu o definitie care sa-i permita existenta unei fiinte omnisciente, ma mir cum de nu s-a gandit la asta pana acum - sau nu s-a gandit atat de tare incat sa aud si eu ecourile.
La urma urmei poti si sa stii tot ce este pe lume insa fara sa fii constient ca stii tot ce este pe lume. Atentie, am definit omniscient ca "stiu tot ce exista" - "pe lume" fiind doar o reminiscenta a limbii. Hmmm, oare ar fi suficient sa stiu "omni re scibili" sau asta ar fi doar un subset? Putem sa ne imaginam omniscienta mai ales datorita faptului ca aici si acum suntem constienti ca nu avem raspunsuri pentru o seama de lucruri. Dar cum va fi oare in viitor? Este posibil ca, printr-o extensie prost aplicata, chiar si cand vom sti totul sa continuam sa presupunem ca mai exista lucruri necunoscute inafara setului nostru de cunostinte - si tot nu ne vom indrazni sa ne numim omniscienti.
Pot oricand pretinde ca "acum stiu totul" - cel putin pana in momentul in care ma prinde cineva cu minciuna. Un geniu cu cap mare ce a citit si memorat toate cartile din lume poate parea omniscient unui om de rand ca mine prin simplul fapt ca va fi in stare oricand sa-mi raspunda intrebarilor. Daca cunostintele i se incheaga intr-un sistem autosuficient n-o sa stie niciodata nici macar ca ar putea exista ceva inafara lui. Sistemele autosuficiente sunt atat de usor de atins... ajunge sa incetezi sa-ti mai pui intrenbari presupunand ca le-ai pus pe toate si ai primit toate raspunsurile.
Exact. Cand am primit toate raspunsurile am "murit". De aceea efectul religiei poate fi moartea spirituala...
Ce ar fi daca insa am lucra cu alte definitii ale omniscientei? Definitii care sa nu contrazica atat de evident logica? Religia ar trebui sa fie bucuroasa cu o definitie care sa-i permita existenta unei fiinte omnisciente, ma mir cum de nu s-a gandit la asta pana acum - sau nu s-a gandit atat de tare incat sa aud si eu ecourile.
La urma urmei poti si sa stii tot ce este pe lume insa fara sa fii constient ca stii tot ce este pe lume. Atentie, am definit omniscient ca "stiu tot ce exista" - "pe lume" fiind doar o reminiscenta a limbii. Hmmm, oare ar fi suficient sa stiu "omni re scibili" sau asta ar fi doar un subset? Putem sa ne imaginam omniscienta mai ales datorita faptului ca aici si acum suntem constienti ca nu avem raspunsuri pentru o seama de lucruri. Dar cum va fi oare in viitor? Este posibil ca, printr-o extensie prost aplicata, chiar si cand vom sti totul sa continuam sa presupunem ca mai exista lucruri necunoscute inafara setului nostru de cunostinte - si tot nu ne vom indrazni sa ne numim omniscienti.
Pot oricand pretinde ca "acum stiu totul" - cel putin pana in momentul in care ma prinde cineva cu minciuna. Un geniu cu cap mare ce a citit si memorat toate cartile din lume poate parea omniscient unui om de rand ca mine prin simplul fapt ca va fi in stare oricand sa-mi raspunda intrebarilor. Daca cunostintele i se incheaga intr-un sistem autosuficient n-o sa stie niciodata nici macar ca ar putea exista ceva inafara lui. Sistemele autosuficiente sunt atat de usor de atins... ajunge sa incetezi sa-ti mai pui intrenbari presupunand ca le-ai pus pe toate si ai primit toate raspunsurile.
Exact. Cand am primit toate raspunsurile am "murit". De aceea efectul religiei poate fi moartea spirituala...
marți, 14 octombrie 2008
raspunsuri si Raspunsuri
E neaparata nevoie ca stiinta sa contrazica religia? Lumea pare sa spuna ca da. Dar DE CE se intampla asta oare?
Omul simplu cauta raspunsuri care sa-i para logice la intrebari fundamentale - "de ce sunt eu pe lume?", "ce caut eu aici?", "de unde am aparut?". Religia e mai mult decat bucuroasa sa ofere raspunsuri la aceste intrebari, cat de logice poate (si cand nu-s, le potriveste). Sunt insa verificabile aceste raspunsuri? Deloc. Si care-i problema cu asta??? - intreaba omul simplu... Doar am zis chiar acum: omul simplu NU cauta verificari! El vrea numai raspunsurile alea care sa-i linisteasca psihicul speriat de necazurile de zi cu zi, de amenintarile din jur, de lumea rea in care e nevoit sa traiasca. El vrea un refugiu caldut unde cineva mare si tare sa aiba grija de el, sa-l inveleasca si sa-i promita acadele daca nu in viata asta macar dupa moarte. O imagine potrivita ar fi cea a magarului cu un morcov in fata - imagine de care unii credinciosi chiar sunt constienti.
Stiinta porneste din start cu un handicap: ea nu poate si de altfel nici nu are de gand sa ofere asta. Pai cum sa nu fie nemultumit omul simplu? Cand el cauta Adevarrrrul, vine stiinta si ii spune ca astazi genetica este altfel decat acum cativa ani. Halal stiinta, zice omul simplu si se intoarce la religia care ii suna la fel ca acum jde mii de ani. Sau, traiasca stiinta zice omul la fel de simplu, continuand sa venereze adevarul de ieri - chiar daca a fost dovedit gresit, deci tansformand stiinta intr-o noua religie. Asta insa nu-i stiinta!
Domnilor, stiinta nu este o religie noua! Stiinta nu ofera adevaruri! Stiinta nu ofera refugiu caldut! Stiinta nu ofera explicatii definitive! Chestia asta se pare ca nu este repetata indeajuns, asa ca o s-o mai zic o data: stiinta este o Unealta, nu un Scop! Ciocanul pneumatic il inlocuim cand se invecheste si il reparam cand se strica, tocmai de aia fiindca ne ajuta sa sapam mai bine in mina. Asta e stiinta: o unealta care ne ajuta sa inaintam intr-un mediu dificil si mai ales, necunoscut. Stiinta este incercarea omului de o mie de ori sa bage un stift patrat intr-o gaura rotunda, pana cand ii vine o alta idee mai buna. De aceea stiinta se schimba, de aceea stiinta o da in bara, de aceea stiinta totusi, totusi, totusi, ne duce inainte.
Ne-ar putea duce si mai iute de n-ar fi atatea conflicte cu religia... Conflictul este evident: prin definitie religia este obisnuita sa ofere raspunsuri la tot ce ne inconjoara si nu este inca raspuns. S-a extins in mod traditional peste tot ce nu e acoperit de stiinta. A avut nevoie omul vechi de o explicatie religioasa pentru caderea lucrurilor? Nu, era clar pentru stiinta lui de atunci ca o fac din cauza greutatii. A avut nevoie omul vechi de o explicatie cum a aparut Pamantul? Pai, a avut, ca de unde sa stie saracul de nebuloase. Dar ce se intampla cand raspunsurile date demult de religie se dovedesc astazi empiric/evident/debunsimt ca gresite? Na? Solutiile religioase istorice le cunoastem: se ridiculizeaza rezultatul cercetarii, se baga la zdup cercetatorii, se anatemizeaza, excomunica... Pana la urma totusi evidenta ajunge prea... evidenta si teologii gasesc o portita - ca de exemplu Eva a fost clonata deci clonarea este ok, ca cele 7 zile au fost de fapt eoni, ca fosilele totusi au existat, ca aia, ca ailalta, din nou raspunsuri neverificabile care insa au o calitate: NU MAI contrazic stiinta! Pacat insa ca trebuie sa cada atatea capete pana cand religia accepta aceste evidente.
Concluzia mea este simpla: religia isi are locul ei atata vreme cat atatia oameni au nevoie de raspunsuri metafizice. Conditia de coexistenta este insa perpendicularitatea: pentru ca stiinta sa poata progresa libera religia trebuie sa se preocupe de raspunsurile metafizice. Teologii ar avea oricum destul de lucru in zona aia a raspunsurilor pentru a-si ridica religiile la pretentiile de moralitate si mod de viata curat pe care le emit... In conditiile astea m-as astepta de la oamenii de stiinta si cei care nu au nevoie de raspunsuri metafizice sa invete s-o lase mai moale cu elitismul si sa recunoasca existenta omului simplu si dreptul lui la Doamne-Doamne.
Teme de casa:
Omul simplu cauta raspunsuri care sa-i para logice la intrebari fundamentale - "de ce sunt eu pe lume?", "ce caut eu aici?", "de unde am aparut?". Religia e mai mult decat bucuroasa sa ofere raspunsuri la aceste intrebari, cat de logice poate (si cand nu-s, le potriveste). Sunt insa verificabile aceste raspunsuri? Deloc. Si care-i problema cu asta??? - intreaba omul simplu... Doar am zis chiar acum: omul simplu NU cauta verificari! El vrea numai raspunsurile alea care sa-i linisteasca psihicul speriat de necazurile de zi cu zi, de amenintarile din jur, de lumea rea in care e nevoit sa traiasca. El vrea un refugiu caldut unde cineva mare si tare sa aiba grija de el, sa-l inveleasca si sa-i promita acadele daca nu in viata asta macar dupa moarte. O imagine potrivita ar fi cea a magarului cu un morcov in fata - imagine de care unii credinciosi chiar sunt constienti.
Stiinta porneste din start cu un handicap: ea nu poate si de altfel nici nu are de gand sa ofere asta. Pai cum sa nu fie nemultumit omul simplu? Cand el cauta Adevarrrrul, vine stiinta si ii spune ca astazi genetica este altfel decat acum cativa ani. Halal stiinta, zice omul simplu si se intoarce la religia care ii suna la fel ca acum jde mii de ani. Sau, traiasca stiinta zice omul la fel de simplu, continuand sa venereze adevarul de ieri - chiar daca a fost dovedit gresit, deci tansformand stiinta intr-o noua religie. Asta insa nu-i stiinta!
Domnilor, stiinta nu este o religie noua! Stiinta nu ofera adevaruri! Stiinta nu ofera refugiu caldut! Stiinta nu ofera explicatii definitive! Chestia asta se pare ca nu este repetata indeajuns, asa ca o s-o mai zic o data: stiinta este o Unealta, nu un Scop! Ciocanul pneumatic il inlocuim cand se invecheste si il reparam cand se strica, tocmai de aia fiindca ne ajuta sa sapam mai bine in mina. Asta e stiinta: o unealta care ne ajuta sa inaintam intr-un mediu dificil si mai ales, necunoscut. Stiinta este incercarea omului de o mie de ori sa bage un stift patrat intr-o gaura rotunda, pana cand ii vine o alta idee mai buna. De aceea stiinta se schimba, de aceea stiinta o da in bara, de aceea stiinta totusi, totusi, totusi, ne duce inainte.
Ne-ar putea duce si mai iute de n-ar fi atatea conflicte cu religia... Conflictul este evident: prin definitie religia este obisnuita sa ofere raspunsuri la tot ce ne inconjoara si nu este inca raspuns. S-a extins in mod traditional peste tot ce nu e acoperit de stiinta. A avut nevoie omul vechi de o explicatie religioasa pentru caderea lucrurilor? Nu, era clar pentru stiinta lui de atunci ca o fac din cauza greutatii. A avut nevoie omul vechi de o explicatie cum a aparut Pamantul? Pai, a avut, ca de unde sa stie saracul de nebuloase. Dar ce se intampla cand raspunsurile date demult de religie se dovedesc astazi empiric/evident/debunsimt ca gresite? Na? Solutiile religioase istorice le cunoastem: se ridiculizeaza rezultatul cercetarii, se baga la zdup cercetatorii, se anatemizeaza, excomunica... Pana la urma totusi evidenta ajunge prea... evidenta si teologii gasesc o portita - ca de exemplu Eva a fost clonata deci clonarea este ok, ca cele 7 zile au fost de fapt eoni, ca fosilele totusi au existat, ca aia, ca ailalta, din nou raspunsuri neverificabile care insa au o calitate: NU MAI contrazic stiinta! Pacat insa ca trebuie sa cada atatea capete pana cand religia accepta aceste evidente.
Concluzia mea este simpla: religia isi are locul ei atata vreme cat atatia oameni au nevoie de raspunsuri metafizice. Conditia de coexistenta este insa perpendicularitatea: pentru ca stiinta sa poata progresa libera religia trebuie sa se preocupe de raspunsurile metafizice. Teologii ar avea oricum destul de lucru in zona aia a raspunsurilor pentru a-si ridica religiile la pretentiile de moralitate si mod de viata curat pe care le emit... In conditiile astea m-as astepta de la oamenii de stiinta si cei care nu au nevoie de raspunsuri metafizice sa invete s-o lase mai moale cu elitismul si sa recunoasca existenta omului simplu si dreptul lui la Doamne-Doamne.
Teme de casa:
- Nu s-ar transforma oare astfel religia intr-o Cale?
- Cum ar fi oare daca stiinta ar reusi sa umple burta omului simplu intr-atat incat promisiunile paradisului de dupa sa nu mai para nustiuce scofala? Ar scadea numarul de extremisti?
- Care ar fi locul religiei intr-o societate utopica, lipsita de probleme si plina de refugii caldute? (nu discut utopia, ci locul religiei in ea)
Disclaimer: Am pornit de la axioma ca stiinta si cuceririle ei ne imbunatatesc viata. Ii rog pe amish si ludditi sa-mi ignore textul.
duminică, 5 octombrie 2008
Nu, ticalosul nu e prost
Si iaaar aud ca se vorbeste despre incompetenti si prosti in functii barosane...
Cu placerea de a ma repeta spun: or fi prosti, n-or fi, dar sunt fara indoiala suficient de competenti si suficient de destepti incat sa-si urmareasca CU SUCCES interesul PERSONAL. Caci asta e problema, nu incompetenta ci ticalosia, insa mult prea rar se vorbeste despre asta. Mai simplu spus: nici ala nici alalalt nu sunt prosti, sunt li-che-le. Bine asa?
Prostii astia fura, prostii astia mint, prostii astia inseala, prostii astia te calca cu masina in plina strada, si culmea, nu patesc nimic. Pai putem sa le spunem prosti? De ce sa nu le spunem ticalosi? De ce sa nu le spunem lichele? Probabil fiindca e mai convenabila eticheta de "prost", fiindca impotriva unei lichele te revolti, pe un ticalos il injuri, pe un magar il plesnesti. Sa-i spui prost si sa-i dai pace insa e mult mai convenabil, mai linistit, ca doar stim cata nevoie a avut tara asta intotdeauna de "liniste". E si mai sigur pentru pielea proprie asa, mamaliga romaneasca se justifica simplu prin instinctul de conservare.
Dar iata ca pe mamaliga au aparut mucegaiuri care profita de ea... S-a format un intreg ecosistem ce se hraneste si o acopera de nu se mai vede altceva de el. Respiri sporii ticalosiei in fiecare moment si parca te molipsesti si tu cand vezi cat de nestingheriti se dezvolta. Daca vanzatoarea de la aeroport iti schimba banii la un curs fals, daca cea de la magazin iti tranteste cumparatura in fata si-ti zice sa ti-o iei mai repede de acolo, cum e? Tot prostie? O ziarista pe nume Sanda Pralong observa si ea acelasi lucru in noiembrie trecut si-l publica in revista Douajdoi.
Aaaaa, aici insa vreau o paranteza. Eu n-am mai citit 22-ul de tare mult, m-am limitat la primii ani de dupa revolutie. Nu eram eu tare cult pe atunci si GDS-ul mi se parea culmea intelepciunii si invataturii. Nu cred ca acum am ajuns nustiucat mai cult dar parca culmea celor de la 22 s-a tocit ca Muntii Dobrogei. Ok, n-am mancat intreg oul ca sa fiu sigur ca-i stricat insa articolul Sandei Pralong mi-a lasat aceasta impresie de 22 de bani, ca un articol de la Hotnews.ro sub egida "scrieti baieti numai scrieti". Nu ca n-ar fi observat ea niste chestii, ba cam pana la jumatate chiar gandeam "bravo, macar a deschis ochii". Apoi am ajuns cu cititul la prima ei concluzie, concluzie pe care daca n-o facea ziarista ramanea. Ghiciti cine-s de vina de coruptia Romaniei? Hm? Ce credeti? Securistii? Nuuuuu. Mafiotii? Nu dom'le fugi de-aci. Extraterestrii? Sa-nnebunesc: ateii :)) Ateii care conform recensamantului din 2002 reprezinta, adica ce sa reprezinte dom'le, 9271 bucati nu reprezinta nimic, un kkt de musca pe harta Romaniei tarrrrisoara aleasa de El. Aia noua mii de oameni sunt de vina de coruptia din Romania domnilor! Bravoooo Patratel - Revista 22! Eh, conteaza ca doamna a scris in America si chiar si in Elvetia. Nu ca voi, prostilor, care n-ati scris decat despre crenvursti pe lista de cumparaturi. Tifla.
Dar gata, inchei paranteza, ajunge cat am fost magar. Mi-a sarit si mie mustarul un pic si nu vreau sa se spuna ca nu vad padurea din cauza copacilor. Vorba e ca in Romania se fura pe fata si prea multi se mandresc cu asta in timp ce prea multi le acorda involuntar circumstante atenuante. Imi amintesc de o glumita pe care o copiez acum iute de pe un blog, traiasca internetul:
Horea se afla în fata motilor înfuriati, înarmati cu furci si coase.
Horea: "Apai mai rabdam, motii miei, sa murim noi de foame si grofii sa huzureasca pe spinarea noastra?"
Motii: "Nuu, Horea, pe ei!"
Horea: "Apai mai rabdam, motii miei, ca noi sa traim în frig, în cocioabe, în timp ce grofii au palate?"
Motii: "Nuu, Horea, pe ei!"
Horea: "Apai mai rabdam, motii miei, ca noi sa n-avem nimica, iar grofii sa piarda banii nostri pe la jocuri de carti prin cazinourile din Europa?"
Motii nimic, liniste mormîntala!
Horea e descumpanit si se uita la un mot mai batrîn care într-un tirziu îi zice: "Horea, dragul tatii, nu fi asa mîniat, poate ca nu i-o intrat tromfu'!"
E frumos sa te gandesti la o rascoala care sa rastoarne in puscarii tagma actuala de politicieni si afaceristi. Cata vreme insa mentalitatea generalizata este exact aceasta "societate sfruntata" vorbim de o utopie prin definitie total rupta de realitate. Mai bine cititi un interviu cu un om care isi cunoaste limitele si nu ii este rusine cu ele:
"Eu nu am solutia si nimeni nu poate sa aiba solutia la aceasta intrebare. Romanul trebuie sa inceapa sa isi puna problema."
(Vintila Mihailescu)
Cu placerea de a ma repeta spun: or fi prosti, n-or fi, dar sunt fara indoiala suficient de competenti si suficient de destepti incat sa-si urmareasca CU SUCCES interesul PERSONAL. Caci asta e problema, nu incompetenta ci ticalosia, insa mult prea rar se vorbeste despre asta. Mai simplu spus: nici ala nici alalalt nu sunt prosti, sunt li-che-le. Bine asa?
Prostii astia fura, prostii astia mint, prostii astia inseala, prostii astia te calca cu masina in plina strada, si culmea, nu patesc nimic. Pai putem sa le spunem prosti? De ce sa nu le spunem ticalosi? De ce sa nu le spunem lichele? Probabil fiindca e mai convenabila eticheta de "prost", fiindca impotriva unei lichele te revolti, pe un ticalos il injuri, pe un magar il plesnesti. Sa-i spui prost si sa-i dai pace insa e mult mai convenabil, mai linistit, ca doar stim cata nevoie a avut tara asta intotdeauna de "liniste". E si mai sigur pentru pielea proprie asa, mamaliga romaneasca se justifica simplu prin instinctul de conservare.
Dar iata ca pe mamaliga au aparut mucegaiuri care profita de ea... S-a format un intreg ecosistem ce se hraneste si o acopera de nu se mai vede altceva de el. Respiri sporii ticalosiei in fiecare moment si parca te molipsesti si tu cand vezi cat de nestingheriti se dezvolta. Daca vanzatoarea de la aeroport iti schimba banii la un curs fals, daca cea de la magazin iti tranteste cumparatura in fata si-ti zice sa ti-o iei mai repede de acolo, cum e? Tot prostie? O ziarista pe nume Sanda Pralong observa si ea acelasi lucru in noiembrie trecut si-l publica in revista Douajdoi.
Aaaaa, aici insa vreau o paranteza. Eu n-am mai citit 22-ul de tare mult, m-am limitat la primii ani de dupa revolutie. Nu eram eu tare cult pe atunci si GDS-ul mi se parea culmea intelepciunii si invataturii. Nu cred ca acum am ajuns nustiucat mai cult dar parca culmea celor de la 22 s-a tocit ca Muntii Dobrogei. Ok, n-am mancat intreg oul ca sa fiu sigur ca-i stricat insa articolul Sandei Pralong mi-a lasat aceasta impresie de 22 de bani, ca un articol de la Hotnews.ro sub egida "scrieti baieti numai scrieti". Nu ca n-ar fi observat ea niste chestii, ba cam pana la jumatate chiar gandeam "bravo, macar a deschis ochii". Apoi am ajuns cu cititul la prima ei concluzie, concluzie pe care daca n-o facea ziarista ramanea. Ghiciti cine-s de vina de coruptia Romaniei? Hm? Ce credeti? Securistii? Nuuuuu. Mafiotii? Nu dom'le fugi de-aci. Extraterestrii? Sa-nnebunesc: ateii :)) Ateii care conform recensamantului din 2002 reprezinta, adica ce sa reprezinte dom'le, 9271 bucati nu reprezinta nimic, un kkt de musca pe harta Romaniei tarrrrisoara aleasa de El. Aia noua mii de oameni sunt de vina de coruptia din Romania domnilor! Bravoooo Patratel - Revista 22! Eh, conteaza ca doamna a scris in America si chiar si in Elvetia. Nu ca voi, prostilor, care n-ati scris decat despre crenvursti pe lista de cumparaturi. Tifla.
Dar gata, inchei paranteza, ajunge cat am fost magar. Mi-a sarit si mie mustarul un pic si nu vreau sa se spuna ca nu vad padurea din cauza copacilor. Vorba e ca in Romania se fura pe fata si prea multi se mandresc cu asta in timp ce prea multi le acorda involuntar circumstante atenuante. Imi amintesc de o glumita pe care o copiez acum iute de pe un blog, traiasca internetul:
Horea se afla în fata motilor înfuriati, înarmati cu furci si coase.
Horea: "Apai mai rabdam, motii miei, sa murim noi de foame si grofii sa huzureasca pe spinarea noastra?"
Motii: "Nuu, Horea, pe ei!"
Horea: "Apai mai rabdam, motii miei, ca noi sa traim în frig, în cocioabe, în timp ce grofii au palate?"
Motii: "Nuu, Horea, pe ei!"
Horea: "Apai mai rabdam, motii miei, ca noi sa n-avem nimica, iar grofii sa piarda banii nostri pe la jocuri de carti prin cazinourile din Europa?"
Motii nimic, liniste mormîntala!
Horea e descumpanit si se uita la un mot mai batrîn care într-un tirziu îi zice: "Horea, dragul tatii, nu fi asa mîniat, poate ca nu i-o intrat tromfu'!"
E frumos sa te gandesti la o rascoala care sa rastoarne in puscarii tagma actuala de politicieni si afaceristi. Cata vreme insa mentalitatea generalizata este exact aceasta "societate sfruntata" vorbim de o utopie prin definitie total rupta de realitate. Mai bine cititi un interviu cu un om care isi cunoaste limitele si nu ii este rusine cu ele:
"Eu nu am solutia si nimeni nu poate sa aiba solutia la aceasta intrebare. Romanul trebuie sa inceapa sa isi puna problema."
(Vintila Mihailescu)
Teme:
prostie
luni, 29 septembrie 2008
Salvam balenele?
In fiecare moment mai dispare cate specie-doua din inventarul si asa destul de rarit al planetei noastre. Nu am vazut insa nicaieri estimat cate specii apar noi - poate ca n-am cautat destul. Uneori ne limitam in a cataloga catastrofele, nu insa si vestile bune. Catastrofele dau bine la tiraj ce-i drept: EvZ anyone? ProTV?
Cum a fost insa in trecutul planetei? Am mai trecut prin astfel de momente de extinctie in masa - nu numai cel arhicunoscut de pe vremea dinozaurilor - si nu ne-am spaimantat. Ce e semnificativ este ca dupa o vreme natura s-a regenerat intr-o asa masura incat evenimentul a ramas un simplu varf undeva in graficul istoriei. De ce n-ar fi asa si cu interventia umana? Oamenilor de stiinta le este clar ca scorpionii, sobolanii si alde bidiganii de-astea ar supravietui multor chestii, ce sa mai zic de bacterii si tardigrazi. Oricum se estimeaza ca "numai" vreo jumatate din numarul speciilor existente la ora actuala vor disparea - deci nici macar n-o sa cauzam cea mai mare catastrofa ecologica cunoscuta pana acum de planeta noastra.
Revenind insa, parerea mea este in continuare ca numarul speciilor care dispar il intrece cu mult pe cel al celor care apar. Eram totusi curios sa aflu cum se mai misca lumea asta si fara s-o ajutam noi... Zic asta fiindca omul este considerat, si probabil pe buna dreptate, cel mai important "factor de decizie" al acestor disparitii contemporane. Ar putea insa sa fie intrecut de un alt eveniment ce se coace sub Parcul national Yellowstone, de vreun asteroid ratacit, sau de cine stie ce alte evenimente la care clar n-as vrea sa fiu de fata...
Vorba e ca intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, ursii albi vor disparea - la fel ca si oamenii. Chiar daca toate evenimentele de mai sus sunt improbabile, lebede negre totusi exista. Si cand o sa se intample magareata, cui o sa-i pese? In space no one can hear you scream... Pe planeta noastra vor aparea alte forme de viata, pe o gramada de alte planete o sa apara alti "oameni", Universul o sa se invarta tot asa ca si pana acum, eventualul Doamne-Doamne o sa creeze un alt Adam mai destept.
Deci: ce rezolvam daca salvam balenele?
Cum a fost insa in trecutul planetei? Am mai trecut prin astfel de momente de extinctie in masa - nu numai cel arhicunoscut de pe vremea dinozaurilor - si nu ne-am spaimantat. Ce e semnificativ este ca dupa o vreme natura s-a regenerat intr-o asa masura incat evenimentul a ramas un simplu varf undeva in graficul istoriei. De ce n-ar fi asa si cu interventia umana? Oamenilor de stiinta le este clar ca scorpionii, sobolanii si alde bidiganii de-astea ar supravietui multor chestii, ce sa mai zic de bacterii si tardigrazi. Oricum se estimeaza ca "numai" vreo jumatate din numarul speciilor existente la ora actuala vor disparea - deci nici macar n-o sa cauzam cea mai mare catastrofa ecologica cunoscuta pana acum de planeta noastra.
Revenind insa, parerea mea este in continuare ca numarul speciilor care dispar il intrece cu mult pe cel al celor care apar. Eram totusi curios sa aflu cum se mai misca lumea asta si fara s-o ajutam noi... Zic asta fiindca omul este considerat, si probabil pe buna dreptate, cel mai important "factor de decizie" al acestor disparitii contemporane. Ar putea insa sa fie intrecut de un alt eveniment ce se coace sub Parcul national Yellowstone, de vreun asteroid ratacit, sau de cine stie ce alte evenimente la care clar n-as vrea sa fiu de fata...
Vorba e ca intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, ursii albi vor disparea - la fel ca si oamenii. Chiar daca toate evenimentele de mai sus sunt improbabile, lebede negre totusi exista. Si cand o sa se intample magareata, cui o sa-i pese? In space no one can hear you scream... Pe planeta noastra vor aparea alte forme de viata, pe o gramada de alte planete o sa apara alti "oameni", Universul o sa se invarta tot asa ca si pana acum, eventualul Doamne-Doamne o sa creeze un alt Adam mai destept.
Deci: ce rezolvam daca salvam balenele?
sâmbătă, 20 septembrie 2008
Sa invatam de la prosti
Nu vreau sa dau in patapievicism, dar ce e cu atat caragialism la noi? Daca nu ne place de cineva il etichetam de "prost" si brusc ne simtim superiori, dar (pardon de pleonasm) ATAT de superiori incat se permitem sa trecem cu o inefabila usurinta peste faptele care ne-au deranjat la susnumitii prosti. Ca prin asta incercam inconstient sa ne rezolvam conflictele interioare si incercam sa trecem peste rahaturile zilnice ne-o poate confirma orice pretins psiholog. E si clar: daca el e prost eu sunt destept si iata, ego-ul meu este salvat.
E plina tara de prosti daca stau sa ma iau dupa comentariile facute la orice articol cu referinta la politiceconomie (poate sa desparta cineva cuvintele astea?). Si nu oriunde, cica e plina de prosti in functii de conducere... stai un pic, oare chestia asta nu e invidie de fapt? Uite la ala, nu stie sa lege o fraza dar are bani mai multi decat toate minutele petrecute pe bancile scolii de toti cititorii blogului meu la un loc. Pai nu e prost?
Pai NU E!
Alo, domnilor, cum poate fi prost unul care a ajuns acolo unde a ajuns?? Cate sfori a tras, pe cati a mituit, in cati a dat pe la spate, in fata catora s-a impus, cate pietze a mirosit, cate momente favorabile a sesizat, cum de a ajuns acolo unde a ajuns si nu am ajuns EU? Poate ca nu suntem de acord cu metodele pe care le-a folosit, ah, cu siguranta ca nu suntem, altfel nu l-am fi numit "prost". Un lucru insa avem de invatat de la el: stie ce vrea. Stie sa se foloseasca de ce stie pentru a ajunge la ce vrea si pentru scopul asta calca peste noi si peste tot ceea ne e noua drag si important.
Peste tot ceea ce... Oare? Oare n-am vrea sa fim acolo in locul lui de fapt? Nu toti, dar cati dintre noi n-am face exact aceleasi fapte pentru a-i lua locul? Atat ca n-am avut ocazia, sau na, nu ne-a dus mintea destul (hopa, cine e prost de fapt?) Saracul ego... chiar are nevoie de salvare, salvare din oceanul de invidie. E clar, aia sunt niste prosti daca ajung vedete la televizor, in fruntea partidelor sau sa intoarca bani cu lopata. Sunt niste prosti ca au ajuns acolo in locul meu. Próshtii de ei.
Bine, bine, nu fiecaruia ii lucreaza asa subconstientul. Chiar sper ca sunt putini acestia, prefer insa sa nu definesc ce inseamna "putini" ca sa nu ma ingrozesc. Atunci sa vedem esantionul doi: cati dintre noi ar vrea sa fie in locul lor, dar fara metodele pe care le dispretuim? Aici situatia e mai complicata deja, pe langa invidie intervine si mandria de sine, sau optimismul exagerat - de la caz la caz. Oricum iarasi dam chix pentru ca, da, iarasi ne lipseste ceva-ul acela pe care prostii-l au.
Nu vreau sa insist cu mamaliga romaneasca desi mi-a trecut prin cap sa dau vina pe ea. Poate ca asa e, poate ca nu, poate ca bine zice Cioran, poate ca nu. Totusi, si prostii astia sunt romani si uite ca avem de invatat de la ei, de la niste romani mamaligari ca si noi. Avem de invatat sa facem ceva, atat cat ne pricepem, sa tragem sfori, sa miscam un pic aici si un pic dincolo, daca nu sunt usi sa cautam ferestre deschise, caci SE POATE.
Insisi ei sunt dovada ca se poate si marea lor sansa de reusita este ca toata lumea ii ia de prosti.
Ha ha ha, ce prosti suntem...
E plina tara de prosti daca stau sa ma iau dupa comentariile facute la orice articol cu referinta la politiceconomie (poate sa desparta cineva cuvintele astea?). Si nu oriunde, cica e plina de prosti in functii de conducere... stai un pic, oare chestia asta nu e invidie de fapt? Uite la ala, nu stie sa lege o fraza dar are bani mai multi decat toate minutele petrecute pe bancile scolii de toti cititorii blogului meu la un loc. Pai nu e prost?
Pai NU E!
Alo, domnilor, cum poate fi prost unul care a ajuns acolo unde a ajuns?? Cate sfori a tras, pe cati a mituit, in cati a dat pe la spate, in fata catora s-a impus, cate pietze a mirosit, cate momente favorabile a sesizat, cum de a ajuns acolo unde a ajuns si nu am ajuns EU? Poate ca nu suntem de acord cu metodele pe care le-a folosit, ah, cu siguranta ca nu suntem, altfel nu l-am fi numit "prost". Un lucru insa avem de invatat de la el: stie ce vrea. Stie sa se foloseasca de ce stie pentru a ajunge la ce vrea si pentru scopul asta calca peste noi si peste tot ceea ne e noua drag si important.
Peste tot ceea ce... Oare? Oare n-am vrea sa fim acolo in locul lui de fapt? Nu toti, dar cati dintre noi n-am face exact aceleasi fapte pentru a-i lua locul? Atat ca n-am avut ocazia, sau na, nu ne-a dus mintea destul (hopa, cine e prost de fapt?) Saracul ego... chiar are nevoie de salvare, salvare din oceanul de invidie. E clar, aia sunt niste prosti daca ajung vedete la televizor, in fruntea partidelor sau sa intoarca bani cu lopata. Sunt niste prosti ca au ajuns acolo in locul meu. Próshtii de ei.
Bine, bine, nu fiecaruia ii lucreaza asa subconstientul. Chiar sper ca sunt putini acestia, prefer insa sa nu definesc ce inseamna "putini" ca sa nu ma ingrozesc. Atunci sa vedem esantionul doi: cati dintre noi ar vrea sa fie in locul lor, dar fara metodele pe care le dispretuim? Aici situatia e mai complicata deja, pe langa invidie intervine si mandria de sine, sau optimismul exagerat - de la caz la caz. Oricum iarasi dam chix pentru ca, da, iarasi ne lipseste ceva-ul acela pe care prostii-l au.
Nu vreau sa insist cu mamaliga romaneasca desi mi-a trecut prin cap sa dau vina pe ea. Poate ca asa e, poate ca nu, poate ca bine zice Cioran, poate ca nu. Totusi, si prostii astia sunt romani si uite ca avem de invatat de la ei, de la niste romani mamaligari ca si noi. Avem de invatat sa facem ceva, atat cat ne pricepem, sa tragem sfori, sa miscam un pic aici si un pic dincolo, daca nu sunt usi sa cautam ferestre deschise, caci SE POATE.
Insisi ei sunt dovada ca se poate si marea lor sansa de reusita este ca toata lumea ii ia de prosti.
Ha ha ha, ce prosti suntem...
Teme:
prostie
vineri, 19 septembrie 2008
Cerc vicios? Presiune sociala?
Pana n-am citit articolul acesta credeam ca procentul celor cat de cat luminati la minte este sensibil mai mare. Ce Fraier eram... Prima concluzie pe care am tras-o a fost clara: m-am simtit prost sa fiu bagat in aceeasi oala cu niste maimutoi. Apoi am stat si m-am gandit un pic la o chestie, mai ales ca, uite ce coincidenta, Oceania tocmai deschisese tema femeii devorate...
Am mai vazut discutii cu tema asta, in care se mentiona adesea ca si dintre femei o parte semnificativa se vad in rolul de pazitoare ale valorilor traditionale (adica: scutec, cratita, facaletz). De catre aparatorii lor se replica de regula ca de vina este educatia pe care fetele o primesc de mici. Probabil ca sunt trimise regulat sa schimbe papusile si sa coaca prajiturele din praf de caramida, ce stiu eu. Un cerc vicios exista insa cu siguranta, fetita vazand-o pe mama ca asa face dar si pe prietena Maricica va face si ea oarecum la fel. M-am intrebat acum: presiunea asta sociala nu este si pentru barbati la fel? Daca baietii il aud pe taticu' cum filosofeaza la una mica unde e locul femeii sau il vad pe Nea Pandele cum isi carpeste consoarta, nu vorbim despre acelasi cerc vicios care era adus in apararea femeilor complacente? Daca fetele toate vor sa fie printese si sa fie salvate, cine ramane sa fie cavaler si sa tropaie pe cai mandri aducand mistretzul vanat in varf de lance?
Problema are bineinteles mult mai multe aspecte insa am vrut sa vorbesc numai despre acesta, scurt si mic. Cercul vicios. Nu il vad ca pe o circumstanta atenuanta pentru nici una dintre parti. Asa cum nu-mi place sa ma amestec cu maimutoii, nici nu cred ca cu o gospodina as avea vreodata ceva ce discuta. Se merita unii pe altii. End.
Am mai vazut discutii cu tema asta, in care se mentiona adesea ca si dintre femei o parte semnificativa se vad in rolul de pazitoare ale valorilor traditionale (adica: scutec, cratita, facaletz). De catre aparatorii lor se replica de regula ca de vina este educatia pe care fetele o primesc de mici. Probabil ca sunt trimise regulat sa schimbe papusile si sa coaca prajiturele din praf de caramida, ce stiu eu. Un cerc vicios exista insa cu siguranta, fetita vazand-o pe mama ca asa face dar si pe prietena Maricica va face si ea oarecum la fel. M-am intrebat acum: presiunea asta sociala nu este si pentru barbati la fel? Daca baietii il aud pe taticu' cum filosofeaza la una mica unde e locul femeii sau il vad pe Nea Pandele cum isi carpeste consoarta, nu vorbim despre acelasi cerc vicios care era adus in apararea femeilor complacente? Daca fetele toate vor sa fie printese si sa fie salvate, cine ramane sa fie cavaler si sa tropaie pe cai mandri aducand mistretzul vanat in varf de lance?
Problema are bineinteles mult mai multe aspecte insa am vrut sa vorbesc numai despre acesta, scurt si mic. Cercul vicios. Nu il vad ca pe o circumstanta atenuanta pentru nici una dintre parti. Asa cum nu-mi place sa ma amestec cu maimutoii, nici nu cred ca cu o gospodina as avea vreodata ceva ce discuta. Se merita unii pe altii. End.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
